TUIASI deschide pe 9 septembrie sesiunea de toamnă a admiterii

0
933

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va organiza în perioada 9 – 19 septembrie sesiunea de admitere de toamnă. În total, în urma selectării opțiunilor candidaților în funcție de opțiunile din formularul de admitere, au rămas 250 de locuri neocupate la buget, la licență, 200 de locuri la master și 80 de locuri la doctorat. Cifrele pot suferi mici modificări până la data de 9 septembrie, când începe oficial admiterea, fiindcă absolvenții de liceu care nu au putut confirma locul în săptămâna de după admitere mai au șansa să facă acest lucru până la data de 6 septembrie.

Am actualizat împreună cu membrii Consiliului de Administrație situația confirmărilor, respectiv a dosarelor care conțin acte în original. Astfel, deși intervalul de timp dedicat confirmărilor se încheie în 6 septembrie, în acest moment putem afirma ca există la nivelul universității o creștere cu aproape 30% a numărului de confirmări, comparativ cu începutul de septembrie 2018, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

În urma admiterii de succes din vară, când s-a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii 13 ani, conducerea TUIASI a solicitat Ministerului Educației Naționale suplimentarea locurilor la licență pentru admiterea din toamnă, cerere aprobată de către minister. Reprezentanții ministerului au dat asigurări că, în funcție de situația de la nivelul întregii țări și de amploarea solicitărilor venite din partea candidaților, există posibilitatea suplimentării încă o dată a numărului de locuri alocate celor trei cicluri de studii.

În mod clar aceste cifre indică o creștere a interesului pentru educația inginerească, posibil ca efect al creșterii atractivității salariale a profesiei de inginer, indiferent de domeniu, al ofertei mult mai diverse și din ce în ce mai răspândite geografic pentru absolvenții Politehnicii și, în același timp, al perspectivei unei evoluții profesionale dorite pentru cei care aleg o carieră de inginer și arhitect”, a completat rectorul.

Și în această toamnă va fi folosit sistemul de admitere implementat în 2017, prin care candidații se vor putea înscrie la oricâte facultăți și specializări ale Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, plătind o singură taxă și cu un singur dosar de admitere. Cu ajutorul unui formular online, care va putea fi accesat de acasă, viitorii studenți pot bifa, în ordinea preferințelor, toate facultățile și toate specializările la care vor să se înscrie și pot alege dacă vor să intre în concurs și pentru locurile la taxă (în cazul în care nu prind un loc la buget) sau doar pentru locurile bugetate.

Sistemul de admitere este unul complex, informatizat integral și realizat „în casă” de către o echipă TUIASI. Acesta va repartiza candidații în funcție de medii și de ordinea preferințelor absolvenților de liceu și va asigura, de asemenea, și o mai echitabilă distribuție a studenților pe locurile facultăților, ținând bineînțeles seama de ordinea opțiunilor acestora. Distribuția pe locuri se va face în timp real și va putea fi urmărită pe site-ul universității pe perioada admiterii.