Pregătire gratuită pentru Bacalaureat, organizată de TUIASI

0
1258

Universitatea Tehnică (TUIASI) ”Gheorghe Asachi” din Iași organizează pregătire gratuită pentru examenul de Bacalaureat din acest an. Orele sunt destinate celor care au absolvit clasa a XII-a sau care se află acum în ultimul an de liceu. Activitatea va fi derulată, voluntar, de profesorii instituției.

Disciplinele la care se va derula pregătirea sunt: Matematică, Informatică, Chimie și Fizică. Cursurile de pregătire debuta în luna martie 2022 și vor avea loc sâmbăta. La acestea sunt așteptați liceenii care își doresc să se pregătească pentru Bacalaureat, însă nu își pot permite să plătească ore de meditații.

În anii trecuți au participat zeci de liceeni, unii și din alte orașe din județ, precum Hârlău, Târgu Frumos sau Podu Iloaiei. Totul în colaborare și cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași.

Desigur, și anul acesta vom avea acest program de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2022. Totul va fi realizat de profesorii noștri. Disciplinele incluse sunt: Matematica, Informatica, Chimia și Fizica. Trebuie precizat faptul că Facultatea de Automatică și Calculatoare de la noi are examen de admitere, astfel noi venim în sprijinul tinerilor care și-ar dori să vină aici. Pregătirea este una gratuită”, a precizat prof. univ. dr. Dan Cașcaval, rectorul TUIAȘI.

Citește mai multe detalii pe bzi.ro.