RomânIA Autentică va fi sărbătorită din nou la Iaşi, în perioada 23 – 24 iunie, când Capitala Moldovei se va îmbrăca în tradiţionala ie românească. RomânIA Autentică şi-a asumat un scop şi o misiune pe cât de dificilă, pe atât de importantă, aceea de a arăta faţa reală a tezaurului popular şi spiritual al satului românesc.

Cine îşi doreşte cu adevărat, va găsi şi azi în localităţi izolate, în memoria ultimilor păstrători de tradiţii ori în lăzi de zestre, transmise din generaţie în generaţie, comori fragile şi inefabile, pe care tăvălugul contemporan le poate sfărâma într-o clipă, dacă românii nu vor întinde mâna pentru a salva ce se mai poate. “RomânIA Autentică este sărbătoarea care onorează şi reînvie tradiţiile româneşti. De cauţi adânc în istoria acestui neam vei observa că ne-am pierdut şi regăsit de câteva ori identitatea, poate şi de aceea regăsirea este atât de importantă pentru că ne redescoperim ca neam şi ca identitate. Într-o societate în care valorile autentice dispar puţin câte puţin noi reconstruim punţi între generaţii. RomânIA Autentică este un tribut adus celor care au iubit cu adevărat această glie, RomânIA Autentică este manifestul meu de dragoste pentru această ţară. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine şi au contribuit la păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti.” a declarat Cristina Chiriac, iniţiatoarea proiectului RomânIA Autentică.

Hobiţa, vatra lui Brâncuşi

Proiectul RomânIA Autentică a început acasă la Brâncuşi, acolo unde pământul vibrează a energie şi talent în Hobiţa lui Constantin Brâncuşi. “Festivalul RomânIA Autentică reprezintă mândria mea de a fi român. Demarat în Hobiţa Gorjului în urmă cu doi ani, de pe plaiurile pe care a crescut şi trait marele Constantin Brâncuşi, mi-a dat cea mai mare satisfacţie ca şi continuator al tradiţiilor, meşteşugurilor şi obiceiurilor locului. RomânIA Autentică este cel mai înălţător mod de a ne păstra şi proteja identitatea naţională. În Hobiţa – Peştisani – Gorj, o dată cu prima ediţie a Festivalului, a renăscut ia românească, portul popular. În an centenar, ca şi pionieri ai Festivalului RomânIA Autentică, suntem bucuroşi că de Sânziene se reunesc cele trei vechi regiuni istorice: Modova, Ardealul şi Ţara Românească”, a declarat Cosmin Pigui, primarul Comunei Peştişani.

Ia din care s-a născut România

În anul 2017, proiectului i s-a alăturat Moldova şi astfel RomânIA Autentică a fost celebrată în două regiuni importante, Moldova şi Oltenia. Moldova nu înseamnă doar un trandafir cântat cu foc, ci secole de trecut zugrăvit pe pereţi de biserici, ouă încondeiate cu migală, costume populare cu specificul bine definit, graiul dulce şi sufletul cald, toate regăsindu-se în valoroasele pagini literare şi muzicale pe care oamenii locului le-au dăruit culturii române. Ieşenii sunt invitaţi să vadă ce înseamnă să porţi RomânIA Autentică în minte, în inimă, în suflet, cântând româneşte, admirând măiestria celor ce continuă tradiţii. Artişti, meşteşugari, antreprenori, dar în primul rând români, cu toţii se pregătesc pentru două zile de vibraţie autentică, zile în care muzica, forma, culoarea, versul, textura, gustul şi parfumul satului se vor împleti sinestezic, oferind ore de bucurie şi satisfacţia că nu e totul pierdut, că frumuseţea acestui neam n-a pierit sub valul nimicitor ce anulează specificitatea acestor locuri. “Festivalul RomânIA Autentică ne oferă şansa de a ne regăsi identitatea naţională. În orice fotografie realizată în urmă cu un veac îi putem vedea pe înaintaşii noştri îmbrăcaţi în ia românească. România Mare a fost croită la războiul de ţesut al bunicilor noştri, iar acum, la Centenar, avem nevoie mai mult ca oricând să redescoperim această textură de o frumuseţe magică din care este format neamul românesc. Firul din care este făcută cămaşa de ie este legătura noastră cu un trecut al României Autentice. Prin festivalul pe care îl organizăm la Iaşi ne vom îmbrăca mai ales sufleteşte în portul care ne defineşte ca naţiune mândră şi perenă”, a declarat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi.

Sărbătoare la Braşov

Anul 2018 în care este celebrat Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a adus în mod natural festivalul şi peste Carpaţi. Popasul va fi făcut la Braşov, leagăn al şcolii româneşti, cu mândreţea de juni ce fac cinste locurilor încărcate de istorie şi tradiţii. “Sunt bucuros că Braşovul va fi unul dintre cele trei oraşe gazdă ale Festivalului RomanIA Autentică, aflat la cea de a treia ediţie. Doresc să îi felicit pe organizatori pentru că, plecând de la un obiect de îmbrăcăminte tradiţională, ia, au reuşit să creeze un eveniment în care îmbină cultura, arta şi valorile tradiţionale româneşti, un eveniment care să ne reamintească de mândria de a fi român. România are nevoie de un asemenea demers, românii au nevoie să nu uite cine sunt şi ce au mai valoros în tradiţiile şi istoria lor”, a declarat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

Concert dedicat RomânIei Autentice

Pe 24 iunie va fi organizat la Iaşi un spectacol folcloric cu titlul „La frați nu se pun hotare. RomânIA Autentică”, susținut de Ion Paladi și Orchestra  ”Lăutarii” dirijată de maestrul Nicolae Botgros. Vor evolua interpreții din Republica Moldova: Ion Paladi, Ioana Căpraru, Nicolae Cibotaru, Anișoara Dabija, Tatiana Jacot, Lilia Roșca, precum și interpreți din România: Margareta Clipa, Ionuț Fulea, Mioara Velicu, acompaniați de Orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Spectacolul va avea o distribuție  scenică profesională și de performanță, cu sunet de înaltă calitate, lumini artistice și ecrane LED, captând atenția și asigurând  vizibilitatea evenimentului. Concertul „La frați nu se pun hotare” face parte din cadrul Turneului Centenar Internațional şi are ca scop cultivarea și promovarea relațiilor tradiționale de prietenie dintre Basarabia și România.  Pentru a marca cei 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România,  turneul a început  la Chișinău și București, şi va continua în Cernăuți, Londra, Paris, Madrid.

Anul trecut, 10.000 de ieşeni au purtat ia românească

Pe 24 iunie 2017, peste 10.000 de ieşeni, dar și turiști îmbrăcați în ie au participat la manifestările organizate pe pietonalul Ștefan cel Mare și în fața Palatului Culturii în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului „RomânIA Autentică”. Fiecare participant atât la concert, cât și târgul de pe pietonalul Ștefan cel Mare, a primit din partea organizatorilor și a voluntarilor câte un ecuson personalizat cu inscripția „Particip la «România autentică» și numerotat. Ultimul ecuson împărțit unui participant la festival a avut numărul de ordine 10.720.