Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT continuă și în 2020

0
800

În perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2020, va avea loc o ediție specială a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT.

Anul acesta, în condițiile crizei globale, care a generat atât restricții de călătorie, cât și redistribuirea fondurilor alocate programelor culturale către domeniul sanitar, Muzeul Național al Literaturii Române Iași propune o formulă diferită a FILIT, una sub semnul continuității. Ediția a VIII-a va însemna, timp de 5 zile, o serie de evenimente literare diverse, de la seri de poezie, proiecții de film, dezbateri, întâlniri cu scriitori, expoziții, până la competiții de lectură.

Majoritatea evenimentelor FILIT 2020 se vor desfășura în noile spații de la Casa Muzeelor. Clădirea din strada Vasile Alecsandri nr. 6, construită în anii 1920-1921, va fi sediul „Muzeului Literaturii Române”, precum și sediul a trei muzee noi: „Muzeul Pogromului”, „Muzeul Teatrului Evreiesc” și „Muzeul Poeziei”.

„Ne-am propus să organizăm și anul acesta o ediție FILIT, chiar dacă va fi una redusă, adaptată la situația în care ne aflăm. Pandemia, cu toate efectele ei, a creat inclusiv în ceea ce ne privește o incertitudine cu privire la această ediție. Considerăm totuși că e important ca FILIT să continue fără o întrerupere de un an, iar evenimentele pe care le va oferi, în condiții de siguranță sanitară și respectând restricțiile în vigoare, vor fi, suntem convinși, apreciate de public. FILIT 2020 este un semnal că festivalul va continua, urmând să revină la nivelul bine-cunoscut.” (Lucian Dan Teodorovici, director al M.N.L.R. Iași)

Programul final va fi făcut public la jumătatea lunii septembrie. Mai multe detalii și noutăți vor fi publicate pe site-ul www.filit-iasi.ro și pe pagina de Facebook a FILIT.