Cum au boicotat astazi parlamentarii USR-PLus ziua Unirii. Indiferență totală și față de Autostrada A8

0
2894

Nici urmă de parlamentar USR Iași astăzi, la ceremonia prilejuită de Mica Unire, organizată în centrul Iașului. Potrivit unor surse din Senatul României, Marius Bodea ne salută din Dubai, acolo unde s-ar afla în vacanță, iar de Cosette Chichirău nu se mai știe nimic de la alegerile parlamentare încoace.

Filip Havârneanu a ales să rămână și el în spațiul virtual, unde spune că are între 500 mii și 6 milioane de vizualizării pe Facebook. Nu a venit în Piața Unirii, dar a postat un mesaj scurt și sec despre Unirea Principatelor Române.

Faptul că întreg cadrul politic al USR Iași a lipsit de la ceremonie, nu poate fi tradus decât printr-un boicot la adresa acestei sărbători marcante pentru România, o sfidare a valorilor pentru care generații întregi au aderat și luptat.

Este inexplicabilă lipsa de prezență a reprezentanților unui partid politic aflat la guvernare, într-un asemenea cadru, într-un context în care Autostrada A8 a fost subiectul de fond al acestei zile.