Alexandru Muraru, deputat PNL: “Vocea ieșenilor a fost auzită și voi face tot ce pot pentru realizarea Autostrăzii A8!”

0
672

Ceremonia prilejuită de Unirea Principatelor România a fost una atipică, fără discursuri politice și cu festivități restrânse. Pe de altă parte, ieșenii au venit în Piața Unirii să ceară un obiectiv asumat pentru dezvoltarea Moldovei, vorbind aici de Autostrada A8. Deputatul PNL Iași, Alexandru Muraru, a declarat că vocea ieșenilor a fost auzită și că va face tot ce ține de atribuțiile mandatului său pentru prioritizarea acestui obiectiv.

“Este adevărat că, de această dată, ceremoniile au fost marcate de restricțiile pandemiei care ne-a schimbat cu totul modul de trai, de comportament în societate, dar și de neliniștea resimțită în rândul ieșenilor care privesc expectativ către politicieni, cu așteptări firești de la gurvernarea următorilor patru ani. Nu au existat discursuri, atât din respect pentru victimele pandemiei dar și pentru că vocea civică a fost auzită mai puternic și mai mult ca oricând. Proiectul Autostrăzii Unirii este unul din obiectivele asumate de actuala guvernare și vă asigur că această investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea regiunii Moldovei nu va rămâne doar un subiect enunțat doar cu prilejul sărăbtorilor de 1 Decembrie și 24 Ianuarie. Am ascultat vocea la unison a tuturor celor aflați astăzi în Piața Unirii și îi asigur de voi face tot ce stă în puterea mandatului meu să contribui la realizarea acestui proiect important pentru regiunea noastră, Autostrada A8!“, a declarat deputatul Alexandru Muraru.