Jenant! Maricel Popa a furat pagina Consiliului Judeţean Iaşi şi a trecut-o pe persoana fizică! Se va alege cu plângere penală

0
731

Delirul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi se face simţit şi în funcţia de Senator. Maricel Popa şi-a însuşit, astăzi, pagina de Facebook a instituţiei Consiliului Judeţean Iaşi şi a transformat-o în pagină politică, cu numele său. După patru ani de mandat plin de gafe, frustrări, nerealizări, Maricel Popa demonstrează, încă o dată, capacitatea limitată de a distinge între instituţie publică şi persoană fizică.

Maricel Popa nu acceptă înfrângerea şi continuă prin toate mijloacele să împiedice buna desfăşurare a activităţii Consiliului Judeţean Iaşi. Mai nou, acest individ asupra căruia am atras în mai multe rânduri atenţia cu privire la incapacitatea sa de a administra activitatea Consiliului Judeţean Iaşi, a FURAT astăzi pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Iaşi. Nu este posibil ca o pagină oficială, a unei instituţii publice să fie administrată pe “persoană fizică” de un angajat cu contract pe perioadă determinată, despre care PNL Iaşi a atras atenţia în mai multe rânduri că lucra la promovarea PSD Iaşi, utilizând resursele şi timpul CJ Iaşi.“, a spus Costel Alexe, preşedintele CJ Iasi.

Astăzi furtul a fost desăvârşit prin modificarea numelui paginii din “Consiliul Judeţean Iaşi” în “Senator Maricel Popa”. Dacă nu va returna pagina Consiliului Judeţean, Popa se va alege cu plângere penală.

“Adresa de web, adresa fizică, numărul de telefon, precum şi alte informaţii cu scop de identificare au rămas cele ale Consiliului Judeţean. Astfel, pe lângă furtul evident de imagine se încearcă şi inducerea în eroare a ieşenilor cu privire la datele de contact ale vremelnicului senator sau chiar cele ale CJ Iaşi. Somez pe această cale predarea paginii către titularul de drept – Instituţia Consiliul Judeţean Iaşi – şi încetarea acestor acţiuni premeditate de încercare a blocării activităţii CJ. În acelaşi timp, în cazul în care pagina nu va fi predată titularului de drept vom depune o plângere pentru furt şi vom deschide şi o acţiune în instanţă, inedită ce-i drept, dar totuşi de o gravitate reală.”, a mai spus Costel Alexe.

În spaţiul public se pun întrebări pertinente referitoare la efortul investit de angajaţi ai Consiliului Judeţean Iaşi în promovarea acestei pagini, atragerea numărului de urmăritori şi sursa fondurilor investite în sponsorizările apărute pe această pagină.