Transport metropolitan până la Voinești!

    0
    308

    Transportul metropolitan înseamnă dezvoltare! Interconectarea localitatilor, mobilitatea elevilor și a angajatilor permite accesul la cele mai bune servicii și la locurile de muncă de perspectivă!

    A avut loc o întâlnire constructivă cu domnul Ivașcu Iustin – consilier local al comunei Voinești, și cu domnii Costel Alexe – președinte al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași și Mihai Chirica – vicepreședintele acestei asociații.

    Se dorește extinderea zonelor de operare a transportului metropolitan.

    Primarul Comunei Voinești însă, nu a solicitat să devină membru al Asociației.

    „Prioritizăm dezvoltarea fiecărei comunități din județul Iași și ne dorim extinderea zonelor de operare a transportului metropolitan, dar și îmbunătățirea calității transportului și condițiile pentru pasageri, astfel încât să devenim un model de bună practică pentru celelalte județe. Transportul public este o soluție atât pentru rezolvarea problemei supraaglomerării din trafic, cât și pentru reducerea poluării. Avem voința și determinarea de a căuta cele mai fiabile soluții pentru ca un număr cât mai mare de ieșeni din Zona Metropolitană să beneficieze de serviciile transportului public.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

    „În calitate de consilier local al Comunei Voinești, m-am întâlnit cu Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe, Primarul Municipiului Iași Mihai Chirica și Eduard Boz, Directorul General AMPTI pentru a discuta despre oportunitatea extinderii transportului public metropolitan până în comuna Voinești. Am găsit deschiderea în fața acestei propuneri și îmi doresc să găsim cele mai bune soluții pentru cetățenii comunei Voinești.” a menționat Iustin Ivașcu, consilier local al comunei Voinești.