Începuturile și evoluția generală a învățământului în satele comunei Miroslava

Pentru început este necesar să subliniem faptul că, spre deosebire de multe alte comune din România, Miroslava beneficiază de un număr important de monografii grupate în trei categorii. O primă categorie este reprezentată de monografiile satelor componente ale comunei, numind aici lucrările „Satul Ciurbești – monografie”, autor Constantin Todi, editura Terra, 2006 și „Uricani Iași, file de cronologie” vol. 1 și 2, autor Mihai Constantinescu, editura Polirom Iași. O a doua categorie ar fi reprezentată de către monografiile unor instituții importante din comună, precum ar fi cazul Liceului Tehnologic Agricol din Miroslava, și aici avem o monografie scoasă de inginerul Valeriu Slusaru „Scurt istoric monografic al Școlii de Agricultură”, Iași 1970 cu referiri și asupra satului Miroslava. O altă lucrare de referință este „Un veac și jumătate de învățământ agricol la Miroslava 1831-1981”, editată de un colectiv de autori în anul 1981. A treia categorie este reprezentată de monografiile sintetice cum este cazul ultimelor două inițiate de actualul primar al comunei, domnul colonel în rezervă Dan Niță și realizate de către scriitorul și omul de presă Ștefan Susai în anii 2013-2015.

Dezvoltarea învățământului în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Moldova

La începutul secolului al XIX-lea învățământul în Moldova se afla într-o fază incipientă, practic lumea satelor era o lume a analfabeților și doar câteva persoane la nivel de sat erau știutoare de carte, în special preotul și dascălul bisericesc sau alte două-trei persoane care desfășurau activități economice, care aveau ferme sau gospodării mari și care erau astfel interesate să cunoască buchea cărții, să citească și să socotească.

Schimbările majore aduse în Europa de Revoluția Franceză au percutat și asupra spațiului românesc. În primul rând orașul a fost sensibil la aceste influențe iar una dintre acestea a fost reprezentată de deschiderea spre școală. Au apărut școli particulare care asigurau o pregătire primară, în primă fază pregătind tinerii pentru diferite activități economice sau administrative. În Iași, de exemplu, învățământul secundar a cunoscut un impuls puternic începând cu deceniul al treilea al sec XIX-lea. În general boierii, negustorii, persoanele cu stare materială bună au înțeles că este necesar să își pregătească copiii pentru a putea ocupa atât funcții în administrația principatului cât și în armată, iar în acest context vom întâlni în Iași pensioane nou înființate, franțuzești, dar mai ales grecești. O expresie a acestui sistem de învățământ vom întâlni în Miroslava în cadrul „Institutului de Educație pentru Fiii de Nobili”, institut care practic în momentul respectiv era înlocuitor al facultății economice, agronomice sau hai să spunem al universității.

Un rol deosebit în propășirea învățământului în lumea Principatului Moldovei îl are marele om de cultură care a fost Gheorghe Asachi. Acesta a stimulat și interesul pentru pregătirea generală la nivelul unor comunități rurale interesate dar mai ales s-a preocupat de asigurarea unor cadre cu pregătire medie pentru administrație în primul rând. Astfel în 1813 înființează la Iași un curs special de ingineri hotarnici, iar unul dintre absolvenții acestui curs va fi și Vasile Beldiman, cel care în 1831 era proprietarul Palatului de la Miroslava și care apoi va fi nu numai colaborator permanent a lui Gheorghe Asachi, ci și unul dintre cei mai importanți susținători ai reformei învățământului din Moldova.

Modernizarea învățământului în spațiul românesc, respectiv în Moldova, va fi fost realizată la un nivel mult mai înalt dupa ce domnitorul  Alexandru Ioan Cuza va fi semnat în 25 noiembrie 1864 Legea Instrucțiunii Publice cu nr. 1159.

Pe actualul teritoriu al comunei Miroslava prima școală primară înființată și susținută în totalitate de către comunitate a fost cea din satul Găureni, realizată în 1859 și care avea o clasă cu 32 de elevi.

În 1865 se înființează Școala Primară din Vorovești. Primul învățător al acestei școli a fost Ion Urmă în vârstă de 23 de ani, atestat la clasă din 20 martie 1869, iar prima clasă de elevi avea un număr de 22 de școlari. Deși școala era întreținută de comună, ea nu avea spațiu propriu, funcționând într-o clădire închiriată în mijlocul satului. Aici învățau și copiii din Uricani, din Brătuleni și din Dârjeni unde încă nu erau înființate școli, așa cum rezultă dintr-un raport înaintat revizorului școlar de același învățător menționat, la sfârșitul anului 1869-1870. Catalogul general al elevilor din comuna Vorovești cuprindea în clasa întâi un număr de 16 elevi iar în clasa a doua cinci elevi.

În 1882 învățător la școala din Vorovești era Constantin Grigoriu, fiu al satului, care rămâne aici până la sfârșitul vieții, fiind de altfel îngropat în cimitirul bisericii Vorovești. Într-un proces verbal de inspecție din 16 noiembrie 1882 se consemnează de către inspectorul școlar Constantin Chiriță următoarele: numărul total elevi care frecventau școala era de 34, dintre care 30 băieți și 4 fete, cu următoarea distribuire: în clasa întâi 14 băieți și 4 fete, clasa a doua 5 băieți, a treia 7 băieţi, clasa a patra 4 băieţi. În anul 1906 s-a construit o clădire proprie pentru şcoală, clădire care mai există şi astăzi.

Catalogul general al elevilor din comuna Vorovești, Plasa Stavnicu Districtul Iași semestrul al doilea, anul școlar 1869-1870:

               Clasa I

Clasa a II-a

În 1879 se înființează și funcționează Școala Primară din Cornești într-o clădire începută de către boierul Dimitrie Anghel, tatăl poetului omonim. În Miroslava se deschide școala primară abia în 1904 în casa donată cu acest scop de către colonelul Constantin Langa.

Începutul învățământului agronomic la Miroslava este datat la 24 septembrie 1831, când revista „Albina românească” publică un anunț în care face cunoscută aprobarea Epitropiei Învățăturilor Naționale de a fi deschis în județul Iași, la Miroslava, „Institutul de Educație de la Miroslava” la 25 octombrie 1831. În septembrie 1831 este tipărit și difuzat un prospect bilingv (română și franceză) în care sunt prezentate condițiile de studiu de la Miroslava. La 25 noiembrie 1831 aceeași revistă „Albina Românească” informează cititorii despre deschiderea cursurilor de la Institutul de la Miroslava. După 1989, Liceul de la Miroslava a devenit Grupul Școlar Agricol „Mihail Kogălniceanu”, iar astăzi este Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu”.

Institutul de Educație de la Miroslava este strâns legat de viața și activitatea cărturarului și omului politic a cărui nume îl poartă: Mihail Kogălniceanu. Meritul așezământului educațional constă în faptul că aici s-au format remarcabile personalități ale poporului român. De asemenea are un rol incontestabil în răspândirea în Moldova a ceea ce se numea la vremea respectivă „spiritul epocii”. Institutul a ființat în clădirile aflate în proprietatea lui Vasile Beldiman și are meritul de a fi printre primele așezăminte școlare de nivel mediu în care s-au predat noțiuni de agricultură rațională, menținându-și mai apoi specificul timp de un secol și jumătate. (Prof. Dumitru Bunea)