Terenurile de sport ale unităților de învățământ, deschise până pe 5 septembrie

0
860

Terenurile de sport disponibile sunt cele de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”, Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” și Școala Gimnazială „Elena Cuza”. Activitățile sportive sunt permise până pe 5 septembrie, între orele 16.00 și 20.00. Rezervarea terenurilor de sport poate fi făcută apelând Asociația Sporturilor în Natură ASNatura, la numărul de telefon 0753.412.995.

Asociația Sporturilor în Natură ASNatura a organizat în perioada 25 – 31 iulie activități de promovare a mișcării în aer liber sub diferite forme: ștafete, concursuri, jocuri pe echipe, precum și inițierea unor activități specifice de: tenis, volei, bachet, fotbal sau badminton. Ulterior, în perioada 1 – 13 august au fost organizate concomitent diferite jocuri și competiții pe mai multe terenuri de sport, la care au participat sute de tineri. De exemplu, la terenurile de sport care aparțin Școlii Gimnaziale „Elena Cuza”, Colegiului Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”, Colegiului Național „Emil Racoviță”, Colegiului Național „Costache Negruzzi”, Școlii Gimnazială „Ion Ghica”, interesul arătat de elevi față de practicarea mișcării în aer liber a fost unul ridicat, media participanților pe zi fiind de 120 de persoane.

La fel ca până acum, Poliția Locală asigură ordinea publică la unitățile școlare partenere în proiect, iar organizațiile neguvernamentale menționate pun la dispoziție voluntari pentru a supraveghea și iniția activități pe terenurile de sport.