Teatrul devine materie opțională în școli, începând cu clasa a III-a. Ministrul Anisie: “Este un moment important pentru educație”

0
1560

În acest an școlar elevii vor putea participa la un curs opțional de teatru, potrivit ministrului Monica Anisie. Această materie este gândită în mod diferit pentru elevii de la clasele primare, de la clasele de gimnaziu sau de liceu, scrie EduPedu.ro.

Aflată la deschiderea Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că începând cu clasa a III-a, elevii vor avea parte de un opțional care va contribui la dezvoltarea personală a acestora și la îmbunătățirea abilităților de comunicare.

Ministrul Monica Anisie a explicat ce denumire va purta materia, în funcție de clasa la care se predă. Opționalul de teatru este prevăzut pentru elevii aparținând claselor: a III-a și a IV-a, VI-a și a VII-a, a X-a și a XI-a.

„UNATC a propus în acest an școlar Ministerului Educației introducerea în curriculum, la decizia școlii, a unei discipline din domeniul artei teatrale.

Ministerul Educației a aprobat, prin ordin de ministru, ca elevii să studieze la clasele a III-a și a IV-a disciplina Eu și scena, la clasele a VI-a și a VII-a disciplina Teatrul și noi, la clasele a X-a și a XI-a disciplina Laboratorul de teatru.

Ca profesor de limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, un moment care răspunde recomandărilor Uniunii Europene pentru competențele cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt incluse și competențele artistice, Declarației de la Frankfurt privind educația prin arte, recomandărilor UNESCO privind agenda de la Seul, în care se precizează că sprijinirea artei în educație sporește activitățile creative și inovative ale societății.”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.

Deocamdată nu se știe cine va preda acest opțional, însă dascălii care își doresc să fie parte a acestui proiect, vor fi pregătiți de specialiști din cadrul Univestității de Artă Teatralaă și Cinematografică.