Surse: Vlad Voiculescu s-a autopropus fără succes ca ministru al Sănătății – voia cu orice preț la minister, chiar și consilier

0
593

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că Vlad Voiculescu s-a autopropus ca ministru al Sănătății, dar a fost ignorat de colegi. Ulterior, Voiculescu a transmis şi punctul său de vedere:

Cei care v-au dat informaţia încearcă să mă picteze într-un anumit fel. Cei care mă cunosc ştiu că nu m-am agăţat şi nu mă voi agăţa niciodată de o funcţie. Da, vreau ca munca mea sa fie cu rost, dar asta e altceva.”

Această autopropunere a fost făcută în ședința USR-PLUS care a avut loc în noaptea de luni spre marți, înaintea negocierilor din cadrul coaliției de guvernare, care urma să aibă loc marți.

Conform surselor citate, Voiculescu a luat cuvântul, s-a autopropus ca ministru al Sănătății, după care … a urmat un ”moment lung” de liniște.

Colegii săi din USR-PLUS au trecut peste acest moment fără să supună la vot această propunere.

De asemenea, ulterior nu s-a mai discutat despre subiectul revenirii sale în fruntea Ministerului Sănătății.

Luni, Voiculescu a declarat că nu există niciun motiv pentru care alianța USR-Plus să nu îl nominalizeze din nou.

De asemenea, Digi24.ro consemnează că fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, se vede în continuare în minister. După ce mai multe zile la rând a declarat că ar putea fi din nou propus la Sănătate, Voiculescu ia în calcul inclusiv să revină pe o funcție de consilier onorific.