LA STAMPA: Picturile lui Picasso îmbatrânesc, vina este a pânzei de bumbac și a uleiurilor

0
74

A fost rezolvat misterul degradării picturilor lui Pablo Picasso (1881-1973): vina o poartă textura pânzei de bumbac, uleiurile uzate (care conțin atât ulei tradițional de semințe de in, cât și uleiuri mai puțin uscate, cum ar fi uleiul de șofran și floarea-soarelui) și mai presus de toate, culorile folosite de artistul spaniol, vopsele încă semisintetice experimentale, capabile să accelereze „fisurile”. Enigma a fost desluşită de o echipă internațională și multidisciplinară de oameni de știință, printre care se numără şi Francesca Izzo, cercetător în științe chimice pentru Patrimoniul Cultural la Universitatea Ca ‘Foscari din Veneția, relatează LaStampa.it.

În vara anului 1917, ​​Picasso a creat la Barcelona patru lucrări inspirate din Baletele Ruse, folosind materiale asemănătoare: șapte pigmenți, uleiuri de uscare, clei de natură animală și pânze. Picturile rămân în casa familiei Picasso până în 1970, când sunt donate Muzeului Picasso din Barcelona. La un secol după crearea sa, lucrarea ”Hombre sentado” apare într-o stare precară de conservare, mult mai proastă decât celelalte trei din serie. Experții observă multe fisuri, numite tehnic fisuri de suprafață. Muzeul decide să restaureze lucrarea, dar nu numai: vrea să meargă până la capăt, să înțeleagă motivul acelor diferențe între lucrări, în multe feluri asemănătoare, care au împărtășit un secol de viaţă în condiții similare. Astfel a început proiectul „Promesa” (Study of the mechanical and dimensional properties of commercial paint films), coordonat de Laura Fuster-Lopez, profesor de conservare la Universitatea Politècnica de València și încheiat recent cu publicarea rezultatelor în revista științifică ”Sn Applied Sciences”.

”Proiectul s-a axat pe studiul combinat al compoziției chimice și pe mecanismele de degradare fizico-mecanică, care apar în operele de artă moderne și contemporane, susţine Laura Fuster-Lopez. Întrucât nu toate problemele au o cauză comună și având în vedere că operele noastre de artă continuă să se deterioreze în tăcere, chiar și în condiții de depozitare și prezentare controlate, este necesar să înțelegem dacă aspecte inerente compoziției materialelor folosite de artiști pot fi cauza instabilităţii lor în timp, cu scopul de a adopta în colecțiile noastre măsuri de conservare.

Astfel, cele patru lucrări, create de Picasso în 1917, s-au dovedit a fi testul perfect pentru a începe investigarea corelației dintre materialele picturale folosite de artist și condițiile reale ale acestora. Cu o abordare multi-analitică și o tehnologie de ultimă oră, oamenii de știință au studiat fiecare strat pentru a extrage informațiile ascunse vederii, realizând astfel primul studiu care ia în considerare problemele degradării mecanice a picturilor lui Picasso printr-o abordare științifică de analiză și diagnostic. 

”Analizele efectuate evidențiază faptul că Picasso a pictat cu culori de ulei, conținând atât uleiul tradițional de semințe de in, cât și uleiuri mai putin uscate, cum ar fi șofranul și uleiul de floarea-soarelui. Într-un anumit caz, susţinem ipoteza că artistul a experimentat utilizarea, care nu era încă la modă în 1917, a vopselelor semi-sintetice. Pânzele folosite de artist sunt din bumbac, care a fost acoperit de Picasso cu un strat obținut din clei animal şi cu un alt strat cu ulei de uscare. În ambele cazuri sunt amestecate cu pigmenți diferiți (plumb alb, barită, oxid de zinc etc.). Mai mult, este interesant de remarcat prezența așa-numitelor „săpunuri metalice”, compuși care se formează prin interacțiunea dintre liant și anumiţi ioni eliberați de pigmenți, care pot provoca daune vizibile, atât din punct de vedere estetic, cât și la nivel de stabilitate chimică și mecanică”- explică Francesca Izzo.

Rezultatele obținute au fost combinate cu examinarea vizuală a fisurilor și a problemelor mecanice ale vopselelor pentru a stabili ipoteze privind diferențele de degradare. Aceasta este una dintre primele ocazii în care a fost adoptată o abordare bazată pe tehnici de documentare neinvazivă, analize chimico-fizice și observații ale daunelor mecanice pentru a oferi o perspectivă asupra posibilei contribuții pe care fiecare strat o are asupra degradării observate. Din această analiză complexă a reieșit că interacțiunile dintre pigmenți și lianți ar fi putut face picturile mai mult sau mai puțin predispuse la degradare. Același lucru a fost observat în straturile de sub pelicula de vopsea: diferite grosimi de preparare, diferite interacțiuni pigment-liant și alte diferențe minore care ar fi putut provoca o reacție diversă la condițiile de mediu. Studiul aprofundat al cazului a ridicat noi întrebări și idei pentru viitoare cercetări. Oamenii de știință încearcă acum să descopere rolul unei posibile „migrații” a materialelor între straturile de vopsea și preparate.

Cu noile rezultate științifice disponibile, Reyes Jiménez de Garnica, directorul Departamentului de Conservare Preventivă și Restaurare a Muzeului Picasso din Barcelona, ​​va putea rafina strategiile de conservare preventivă și evaluarea condițiilor de conservare (în special rolul umidităţii) și expunerea lucrărilor. 

Pe lângă Universitatea Politecnică din Valencia, Ca ‘Foscari și Muzeul Picasso, la proiect au mai participat şi CNR-Institutul de Fizică Aplicată ”Nello Carrara”, Escuela de Conservación y Restauración de Bienes Culturales de Aragón şi The Royal Danish Academy of Fine Arts e Queen’s University Canada. Echipa internațională va continua colaborarea cu Museu Picasso în studiul unora dintre capodoperele artistului spaniol.