Suflu nou la Coarnele Caprei. Primarul Mihai Țibucanu caută rezolvări rapide pentru problemele comunei

0
4714

Noul primar al comunei Coarnele Caprei, Mihai Țibucanu, a intrat cu celeritate în atribuțiile mandatului său, căutând soluții rapide pentru nevoile cetățenilor. Edilul-șef nu i-a așteptat pe oameni la primărie ci s-a deplasat personal în teren pentru a sta de vorbă cu locuitorii comunei. Una din problemele care au nevoie de o rezolvare rapidă este transportul școlar.

“Am discutat în teren problema transportului școlar. La întâlnire au participat părinți, directoarea Școlii Profesionale din comună, șoferul microbuzului școlar, domnul Aurel Gheorghiță din partea Consiliului Local. Elevii din Petroșica și Arama vor fi transportați de Primărie din satele respective până în Coarnele Caprei. Vom discuta și cu instituția de învățământ din Belcești despre transportul elevilor noștri. Vom găsi soluții pentru copiii noștri.”, a declarat primarul Mihai Țibucanu.

Primarul Mihai Țibucanu spune că își dorește o comună curată, motiv pentru care a făcut un apel la responsabilitate către cetățeni.

“Mă bazez pe ajutorul fiecăruia dintre voi pentru a curăța comuna. Vineri și sâmbătă vă invit să curățam străzile principale. Vor urma apoi satele Arama și Petroșica. Cred că nimănui nu îi place ceea ce vede pe străzi, în rigole, în parcuri, la marginea satelor. Gunoaie aruncate peste tot. Mă bazez pe fiecare dintre voi atât în ceea ce privește strângerea gunoiului cât și a păstrării curățeniei în comună. Vom adopta în Consiliul Local o hotărâre de sancționare drastică a celor care aruncă gunoaie peste tot. Vom apela și la camerele de supraveghere pentru identificarea contravenienților. Astăzi am început să facem curățenie. Depinde de fiecare dintre noi cum ne implicăm și cum păstrăm. Coarnele Caprei trebuie să devină o comună curată. Să nu poluăm aerul, pământul și apă. Să le păstrăm curate. Pentru noi și pentru copiii noștri.“, a mai spus edilul.

De la preluarea mandatului, noul primar a subliniat că trebuie regândit modul în care se face administrație în comuna Coarnele Caprei.

“Voi acorda ca primar o atenție deosebită infrastructurii satelor, atragerii de investiții. Educația și cultura vor fi o prioritate. Voi avea permanent în vedere susținerea elevilor buni, a celor nevoiasi, a familiilor cu posibilități financiare reduse. Bătrânii se vor bucura permanent de stima și ajutorul meu.Trebuie regîndit modul în care se desfășoară activitățile privind asistența socială și sănătatea în Coarnele Caprei.”, a precizat Mihai Țibucanu.