În Israel a început un studiu clinic pe oameni a unui vaccin împotriva COVID-19

0
771

Israelul a demarat duminică testele umane pentru posibiluil său vaccin împotriva COVID-19, scrie Reuters.

Dacă se va dovedi a fi eficient, vaccinul ar putea fi disponibil pentru publicul general la sfârșitul verii următoare. 80 de voluntari vor face parte, inițial, la acest studiu clinic ce va fi extins în luna decembrie la 960 de persoane. Dacă aceste studii vor fi încununate de succes, a treia etapă cu 30.000 de voluntari, este programată a începe în perioada aprilie-mai anul viitor.

“Suntem pe final”, a declarat Shmuel Shapira, directorul general al Institutului pentru Cercetări Biologice din Israel. Institutul, aflat în coordonarea Ministerului Apărării, a început în luna martie studiile pe animale pentru vaccinul său “BriLife” și, în urmă cu o săptămână, a obținut aprobările necesare pentru a intra în etapa următoare a studiilor.

Shmuel Yitzhaki, directorul diviziei de biologie a institutului, a declarat pentru Reuters că dacă totul decurge normal, vaccinul ar putea ajunge la populația generală până la finalul verii următoare. În contextul în care primul lot de voluntari a primit deja posibilul vaccin, elevii de școală primară din Israel au revenit deja în bănci, în contextul în care a doua carantină instituită la nivel național se apropie, treptat, de final.

Restricțiile în Israel, țară cu o populație de nouă milioane de locuitori, sunt gradual ridicate pe fondul scăderii constante a ratei zilnice de infecție. Elevii de școală primară au fost primii care au revenit duminică în sălile de curs, elevii de clase superioare urmând, în continuare, cursuri în mediul online. Guvernul statului israelian a aprobat, de asemenea, redeschiderea etapizată a activităților economice și a activităților recreative.

În Israel au fost raportate vineri 674 de noi cazuri de infecție cu coronavirus, în scădere față de vârful de peste 9.000 raportat în urmă cu mai multe săptămâni. De la debutul pandemiei, Israelul a înregistrat 2.541 de decese asociate complicațiilor provocate de coronavirus.