Şedinţă cu scântei, pe final de an, la Consiliul Judeţean: Liberalii spun nu creşterilor de taxe

0
1152

Nu mai puţin de 37 de proiecte se vor afla pe masa consilierilor judeţeni în cadrul şedinţei ordinare de mâine, 19 decembrie. Printre punctele de interes se numără modificarea unor anexe din cadrul programului anual de lucrări pe drumurile judeţene, modificarea taxelor locale şi speciale pentru anul 2019, alocarea fondurilor pentru “Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor”, aprobarea unui parteneriat între CJ Iaşi şi Primăria Iaşi pentru organizarea la Iaşi a semifinalei de selecţie naţională Eurovosion Song Contest 2019, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli ale Aeroportului Iaşi pe anul 2018 şi estimări pe următorii doi ani, achiziţia unor servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică a Aeroportului Iaşi în procesele cu fostul director, Alexandru Anghel şi aprobarea execuţiei preliminate a bugetului judeţului la data de 31 decembrie 2018.

Sunt anticipate discuţii aprinse între opoziţia din CJ şi preşedintele Maricel Popa, pe seama proiectelor care propun unele creşteri de taxe locale în anul 2019.

“Grupul consilierilor județeni ai PNL Iași nu va susține creșterea taxelor locale cu până la 115% propusă de președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa. Nu înțelegem de ce se urmărește majorarea taxelor în condițiile în care prim consilierul județean a susținut sus și tare că are cel mai mare buget din istoria recentă a Iașului. Aceste taxe sunt plătite și de către persoane care lucrează în mediul privat, unde nu au avut loc majorări de salarii din pix, ca urmare, decizia grupului PNL este de a nu susține împovărarea fiscală suplimentară nejustificată propusă de PSD și ALDE pentru anul 2019”, a declarat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL.