Rezultate admitere UMF. S-au aflat ultimele medii de intrare la facultățile universității

0
2686

Astăzi, 25 iulie 2019, s-au afișat rezultatele la concursul de admitere pe locuri bugetate și pe locuri cu taxă în lei la UMF Iași.

Ultima medie la buget, la Medicină Generală, este 8,79, la specializarea Asistență Medicală Generală  –  7,63, la Nutriţie şi Dietetică  –  7,64, la Medicină Dentară  –  7,16, la Tehnică Dentară  –  6,11, la Farmacie  –  5,40, la Bioinginerie Medicală  –  8,27, iar la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – 5,65.

 

Specializări Locuri buget Locuri taxă (lei) Candidați înscriși Raport nr. candidați / loc bugetat Ultima medie buget Ultima medie taxă
UMF IASI Medicină 300 178 1114 3,71 8,79 8,23
Asistență Medicală Generală 55 132 376 6,84 7,63 5,81
Nutriție și Dietetică 10 36 54 5,40 7,64 5,11
Medicina Dentară 89 70 324 3,64 7,16 6,46
Tehnica Dentară 34 39 95 2,79 6,11 5,22
Farmacie 99 85 93 0,94 5,4 5,5
BIM 64 18 130 2,03 8,27 8,18
BFKT 74 39 194 2,62 5,65 5,1

 

Rezultatele admiterii pot fi găsite aici: https://www.umfiasi.ro/ro/admitere/program-de-licenta/Pagini/concurs-de-admitere.aspx

Contestațiile se depun în termen de maxim 24 de ore, începând cu ora și data afișării rezultatelor, iar răspunsul la contestații se comunică în cel mult 24 de ore după încheierea termenlui de depunere a contestațiilor.

Confirmarea locului

Candidații admiși pe locuri fără taxă trebuie să confirme în scris locul, până la data de 9 august, prin completarea unui angajament şi a achitării taxei de înmatriculare (200 lei). Candidații admiși pe locuri cu taxă trebuie să confirme în scris locul până la data de 9 august, prin completarea unui angajament, a achitării taxei de înmatriculare (200 lei) și a 1/3 din taxa de școlarizare.

Taxe școlarizare:

La specializările Medicină, Medicină Dentară și Farmacie: 7500 lei/an

La specializările Asistență Medicală Generală și Bioinginerie: 5000 lei/an

La specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Nutriție și Dietetică, Tehnică Dentară: 4000 lei/an

Numărul de candidați, în creștere comparativ cu anul trecut

Anul acesta s-au înscris cu 10% mai mulți candidați (2380) la concursul de admitere la UMF Iași, comparativ cu anul trecut, când au fost 2150 de candidați.

La Medicină au concurat 1114 de candidați (concurență de 3.71/loc bugetat și 2,33/total locuri), la Asistență Medicală Generală – 376 (concurență de 6.84 /loc bugetat, 2,01/total locuri), la Nutriție și Dietetică – 54 (concurență de 5.40/loc bugetat și 1,17/total locuri ), la Medicină Dentară – 324 (concurență de 3,64/loc bugetat și 2,04/total locuri), la Tehnică Dentară – 95 (concurență de 2,79/loc bugetat și 1,30/total locuri), la Farmacie – 93 (concurență de 0.94/loc bugetat și 0,51/total locuri), la Bioinginerie medicală – 130 (concurență de 2.03/loc bugetat și 1,59/total locuri), iar la Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare – 194 (concurență de 2,62/loc bugetat și 1,72/total locuri).

În total au fost validate 2380 de dosare.

Candidații din acest an la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au concurat pe 725 de locuri bugetate distribuite astfel: 300 la Medicină, 55 la Asistență Medicală Generală, 10 la Nutriție și Dietetică, 89 la Medicină Dentară, 34 la Tehnică Dentară, 99 la Farmacie, 74 la Balneofiziokinetoterapie și recuperare și 64 la Bioinginerie.

În plus, au fost puse la dispoziția elevilor din mediul rural 19 locuri (2 – Medicină Dentară, 4 – Tehnică Dentară, 6 – Farmacie, 5 – Asistență Medicală Generală și 2 – Nutriție și Dietetică), 6 locuri pentru romi (2 – Medicină, 1 – Asistență Medicală Generală, 1 – Medicină Dentară, 1 – Tehnică Dentară și 1 – Farmacie) și 34 locuri pentru români de pretutindeni.

Numărul de locuri cu taxă în lei este de 597, repartizate astfel: 178 la Medicină, 132 la Asistență Medicală Generală, 36 la Nutriție și Dietetică, 70 la Medicină Dentară, 39 la Tehnică Dentară, 85 la Farmacie, 39 la Balneofiziokinetoterapie și recuperare și 18 la Bioinginerie.