Restricţii de circulaţie pe timpul Sărbătorilor Iaşului. Ce se întâmplă cu transportul public

0
1209

Astăzi vor rămâne închise arterele pe unde trece traseul pelerinilor: străzile Alexandru Ipsilanti, Petru Movilă, Lozonschi, Cantacuzino, Col. Langa, stradela Uzinei, Sf. Andrei şi alte artere secundare care sunt în relaţie cu aceste străzi. De asemenea, în funcţie de afluxul pelerinilor şi numărul de autocare care ajung la Iaşi, Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală pot decide, punctual, la fel ca zilele trecute, restricţii de trafic pe Splai Bahlui mal drept şi Splai Bahlui mal stâng. Interzicerea circulaţiei rutiere pe bld. Ştefan cel Mare şi str. I.C. Brătianu va rămâne în vigoare astăzi şi mâine. Pe str. Anastasie Panu şi str. Palat (tronsonul cuprins între str. Achim Stoia şi str. Sf. Andrei) va fi închisă circulaţia mâine, începând cu orele 16, pentru buna desfăşurare a concertului din faţa Palatului Culturii.

Aceste restricţii vor afecta şi transportul public în comun: rutele 28 şi 41 vor fi deviate pe str. Sf. Lazăr, circulaţia tramvaielor 8 şi 9 va fi întreruptă, iar mijloacele de pe traseele 1 şi 14 vor fi deviate prin Tudor Vladimirescu, pe itinerariile Copou – Tg Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi şi retur. Oficialii CTP au precizat că traseul 9 va fi deservit de autobuze. O altă restricţie de trafic care intră în vigoare astăzi, dar care nu are legătură cu Sărbătorile Iaşului, vizează închiderea bld. Ţuţora. Pe această artera nu se va putea circula până în luna mai 2020, perioadă în care vor fi executate lucrări de reabilitare a căii de rulare pentru tramvaie în cadrul unui proiect european implementat de Primăria Iaşi.

Ziarul de Iasi