POD cu patru benzi carosabile în zona CICOARE– DACIA

Consilierii locali vor dezbate în ședința de astăzi, 4 mai și un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Lucrări de supratraversare râu Bahlui în zona Cicoarei – Dacia – pod cu patru benzi carosabile Strada Sarmisegetuza – Stradela Sofia Nădejde”.

0
1306

Podul va fi din beton armat cu patru benzi carosabile şi va avea o lungime de 57 metri, iar lăţimea de 19 metri. Valoarea estimată a achiziției este de 11.592.660 lei, iar suma este inclusă în bugetul acestui an. Proiectul general prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor.

Primul dintre acestea ar urma să fie construit între str. Sarmisegetuza şi stradela Sofia Nădejde, va avea patru benzi şi va asigura legătura auto şi pietonală între mal stâng Bahlui şi Spitalul Arcadia – Ştrandul Municipal. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bd. Dacia şi str. Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonul între mal stâng Bahlui şi extravilan, în zona metropolitană.

Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între str. Sarmisegetuza şi str. Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între mal stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.

Podul cu două benzi auto va avea o lungime de 54,40 metri şi o lăţime a carosabilului de 7,80 metri.