Reprezentanții TUIAŞI participă la lansarea proiectului „România Educată” al Administrației Prezidențiale

0
1099

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași participă, prin persoana rectorului, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, la lansarea în dezbatere publică a proiectului la care lucrează încă din 2016 Administrația Prezidențială, și anume „România Educată”. Evenimentul are loc pe data de 5 decembrie 2018, la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, de la ora 17.00. TUIASI participă în calitate de universitate implicată în proiect, fiind gazda în 2016 a uneia dintre cele opt dezbateri regionale, pe diferite tematici organizate pentru a putea defini cele mai importante direcții de dezvoltare și îmbunătățire ale situației actuale din învățământul românesc.

În dezvoltarea proiectului, Administrația Prezidențială a desfășurat o consultare online în perioada 10 iunie – 15 octombrie 2016, apoi au urmat cele opt dezbateri, iar în final au fost 35 de evenimente organizate de actori din domeniul educației și cercetării sub egida dezbaterii naționale.

„Politehnica ieșeană a fost una dintre cele șapte universități care au organizat dezbaterile regionale în cadrul proiectului România Educată. Aceasta s-a desfășurat în octombrie 2016 și a fost dedicată învățământului profesional și tehnic. Apoi, activitatea mea a continuat în cadrul grupului care a abordat aceeași tematică și a reprezentat o experiență deosebit de interesantă. În cadrul întâlnirilor grupului programate în perioada 2017-2018 am avut ocazia să interacționez cu persoane care au provenit dintr-o paletă foarte diversă de domenii de activitate (învățământ preuniversitar, ONG-uri, companii, ministere, sindicate din învățământ, elevi) și prin aceasta am ajuns să cunosc mult mai limpede problemele corelate cu învățământul cu care se confruntă aceștia”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Au existat șase grupuri de lucru care au realizat o serie de propuneri privind subiecte precum: cariera didactică, echitatea sistemului educațional, profesionalizarea managementului educațional, învățământul profesional și tehnic, autonomia, calitatea și internaționalizarea în învățământul terțiar, educația timpurie sau evaluarea elevilor și studenților. În afara organizării dezbaterii de la Iași, Politehnica ieșeană a mai fost implicată în acest proiect prin prezența rectorului în comisia care a analizat învățământul profesional și tehnic.

„Fiind singurul reprezentant al mediului universitar în acest grup, am prezentat o serie de analize proprii referitoare la solicitările de ingineri pe piața muncii românești și europene, la capacitatea de a răspunde la aceste solicitări a absolvenților și, implicit, a universităților, la gradul de satisfacție a angajatorului, dar și al angajatului etc. În sinteză, concluziile care au fost incluse și în raport au evidențiat rolul major al învățământului dual profesional și tehnic, cu implicarea consistentă a companiilor care au interes în această zonă, în găsirea și formarea abilităților tinerilor pentru o meserie sau un parcurs universitar tehnic”, a mai precizat rectorul.

Printre concluziile dezbaterii organizate la Iași în 2016 se numără și necesitatea demarării unei inițiative de popularizare și promovare a învățământului profesional și tehnic în rândul tuturor actorilor interesați, de la elevi și părinți, la angajatori și autorități, concluzionându-se că imaginea din prezent a acestui tip de învățământ este una nefavorabilă, fiind văzut ca „o alternativă nedorită”, în cazul accederii la învățământul secundar teoretic. Participanții la dezbatere au solicitat și o mai bună comunicare și cooperare în actorii implicați, în special între unitățile de învățământ, angajatori și autoritățile locale, având sprijinul și implicarea beneficiarilor direcți, ai elevilor, părinților și comunității locale. În afară de o legislație mai coerentă în domeniu, care să asigure predictibilitate, la dezbatere s-a solicitat creșterea calității și a eficienței consilierii școlare și orientării profesionale, pornind încă de la învățământ gimnazial, cât și nevoia de cadre didactice bine motivate și bine pregătite, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, fiind necesară o finanțare corespunzătoare și o infrastructură de calitate.