Gafă de proporţii din partea lui Maricel Popa: “Nu consider că lipsa autostrăzii este un dezavantaj”

0
942

În contextul unei posibile relocări a unei uzine Skoda la Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a făcut o serie de declaraţii sub semnul rezervei, dar care sunt în ton cu poziţia PSD faţă de Autostrada Iaşi – Tg. Mureş.

“Orice investitor se va duce către Piteşti, Argeş, nu va veni către Iaşi. Nouă trebuie să ne iasă din cap că avem mulţi specialişti. De câţiva ani s-a diminuat pregătirea profesională la noi în judeţ. Totuşi, dacă ar fi să atragem investiţia la Iaşi, eu văd această uzină foarte bine pe platforma de la Fortus. Consider că fiecare investitor cere în primul rând utilităţi, energie electrică şi gaz, infrastructura vine pe urmă. Nu consider că lipsa autostrăzii este un dezavantaj”, a declarat recent Maricel Popa.

Reacţiile la declaraţia lui Maricel Popa nu au întârziat să apară. Deputatul PMP, Petru Movilă consideră că cele spuse de şeful CJ şi PSD Iaşi sunt “contra naturii noastre de ieşeni”.

“În zilele noastre, apa, gazul şi curentul trebuiesă fie o normalitate, nu un beneficiu oferit investitorilor, cu mare tam-tam. Dacă acesta este dezideratul actualului nostru preşedinte înseamnă că mai avem de aşteptat ani de zile până ce dumnealui va învăţa cum trebuie atraşi marii investitori în judeţul Iaşi. Faptul că Maricel Popa declară aşa ceva, mai ales după ce în ultimii ani s-au făcut atâtea presiuni pentru construcţi aacestei autostrăzi, arată clar că fie este inconştient, fie nu-şi dă seama ce funcţie ocupă. Cum să ne aşteptăm ca un asemenea om să se ducă să bată cu pumnul în masă la Bucureşti şi să ceară bani pentru investiţi când el, oficial, declară voalat, că ieşenii nu au nevoie de o autostradă. Cred că Iaşul este singurul judeţ care are două comisii pentru implementarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, două evenimente pentru marcarea Zilei Naţionale a României şi două parcuri industriale pe acelaşi teren. Atâta timp cât cei care se află la conducerea judeţului dau asemenea declaraţii şi nu colaborează instituţional, noi  vom avea de suferit. După promulgarea Legii Autostrăzii Unirii, clasa politică locală trebuia să fie unită şi să meargă în bloc la Bucureşti. Declaraţia preşedintelui CJ ne arată că trebuie să fim pregătiţi pentru dezbaterile asupra bugetului anului 2019. Însă, domnule Maricel Popa, dacă nu vreţi să ne ajutaţi, măcar nu ne încurcaţi‟, a declarat Petru Movilă.