Reacţie grosolană a baronului Arsene de la Neamţ, după ce un deputat cere investigarea achiziţiilor publice din acest judeţ

0
1163

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, certat cu legea pentru fapte de corupţie, ar fi trecut la ameninţări după ce unii deputaţi au cerut investigarea achiziţiilor publice efectuate în perioada de pandemie.

Exclusă din PSD, Ana Birchall a întors armele către foştii colegi şi a postat un articol de presă care relata că o firmă apropiată de baronul PSD de Neamț și de finul lui a câștigat un contract de peste 85 de milioane de euro de la CJ Neamț, insinuând că este nevoie de o investigare a acestei licitaţii.

La scurt timp, aceasta a primit un telefon chiar de la Ionel Arsene.

“Surprize, surprize! Cine mă sună să mă amenințe și să mă intimideze la nici jumătate de oră de la postarea mea cu privire la investigarea tuturor achizițiilor din această perioadă? Chiar nu credeam că postările mele au ecouri până în Cetatea Neamțului… Pentru că a refuzat să își ceară scuze pentru acest comportament nedemn de un președinte de Consiliu Județean, i-am comunicat domnului Arsene că voi face publică ‘intervenția’ dumisale, să vadă toată lumea ce metode practică anumiți politicieni cu interese în domeniul achizițiilor”, a scris Ana Birchall, ataşând dovada apelului.