Primarul din Schitu Duca plătește lăutari cu zeci de mii de euro dar nu are bani pentru naveta profesorilor

0
1700

Primarul PSD al comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache, a avut buzunare largi pentru organizarea zilelor comunei însă nu are fonduri pentru plata navetei cadrelor didactice. Nu mai puțin de 10.000 de euro ar fi cheltuit acesta cu formațiile de lăutari, în timp ce sindicatele din învățământ îl amenință cu procese.

Reprezentanţii USLIP se plâng de faptul că situaţia de la Schitu Duca este unică în judeţ, scrie ziaruldeiasi.ro

„În cazul în care plăţile nu vor fi efectuate până la mijlocul lunii septembrie, atunci vom fi nevoiţi să acţionăm în instanţă. Având în vedere că nu este o situaţie generală, ci este vorba de o singură comună din judeţ, şi care nu poate fi considerată săracă, atunci poate fi considerată rea-voinţă. Nu este ceva nou la Schitu Duca, am mai avut probleme în trecut în aceeaşi localitate“, a spus Laviniu Lăcustă, președntele USLIP Iași.

Edilul șef se apără și spune că la rectificare nu au fost prinși bani pentru profesori.

 „În fiecare an la Schitu Duca s-a primit naveta. Mai avem încă patru luni de zile până la sfârşitul anului bugetar, iar de 16 ani de când sunt primar aceşti bani au fost achitaţi mereu. Anul acesta am primit însă o rectificare de buget, şi nu a fost aşa cum trebuia. Aşa că mai aşteptăm până la începutul lunii octombrie. La noi în comună este mai dificil, pentru că avem şi un număr mare de profesori navetişti, faţă de celelalte comune. Noi suntem dependenţi 99% de bugetul naţional, şi chiar ieri am avut şedinţă de consiliu, unde am alocat 40.000 de lei pentru şcoli, pentru achiziţia de lemne. Consider că este mai important lemnul pentru copii pentru că vine iarna, iar începând din octombrie achităm şi naveta“, a declarat primarul Mihai Mihalache pentru ziaruldeiasi.ro.