Conflict deschis între UAIC și UTI: “Regretăm faptul că domnul Rector Toader, după revenirea de la Ministerul Justiției, înțelege să își înceapă campania pentru al doilea mandat”

0
100

Universitatea “Al. I. Cuza” Iași și Universitatea Tehnică “Gh. Asachi Iași au intrat într-un conflict deschis, asta după ce, UAIC a anunțat, printr-o decizie controversată, că solicită evacuarea unei jumătăți din Corpul A al Palatului Universitar din Copou, aflat în proprietatea TUIASI. Acolo își desfășoară activitatea Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, dar este și locul în care se află trei dintre cele mai frumoase și importante simboluri ale Iașului academic: Sala Pașilor Pierduți, Aula Magna „Carmen Sylva” și Biblioteca universității.

Conducerea UTI recunoaste ca a luat act cu surprindere de mesajul publicat în cursul zilei de ieri de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași pe pagina lor de internet, în care anunță faptul că au trimis Universității Tehnice din Iași o notificare de evacuare.

Ca răspuns la solicitarea UAIC, UTI a ieșit cu un mesaj public în cursul zilei de astăzi:

„Ne pare rău să constatăm faptul că, în ciuda mediului academic în care ne desfășurăm activitatea, nu am observat până acum nicio intenție și, în același timp, nu am primit nicio solicitare prealabilă, oficială sau neoficială, de a purta o discuție cu conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” pe subiectul Corpului A.

De asemenea, comunicatul în cauză, precum și declarațiile făcute cu alte ocazii de către domnul Rector Toader, conțin numeroase inexactități sau aspecte interpretabile. De exemplu se vorbește despre „proceduri administrative și juridice care trebuie clarificate”, cu privire la intabularea clădirii de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, dar se omite faptul că UAIC a contestat în anul 2001 același lucru, demersul fiind judecat de trei instanțe, iar în 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv si irevocabil solicitarea lor.

Într-un oraș prin excelență universitar, colegialitatea reprezintă o valență semnificativă a vieții noastre. Cu atât mai mult cu cât discutăm despre două universități care împart același spațiu. Din acest motiv, am răspuns de fiecare dată pozitiv solicitărilor conducerii UAIC de a acorda prin comodat spații Facultății de Chimie în corpul nostru din clădirea Palatului Universitar. Nu am solicitat niciodată (și nici nu am avut intenția de a face aceasta) evacuarea acestor spații de către colegii de la Facultatea de Chimie. Nu am solicitat acest lucru deși Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la TUIASI s-a dezvoltat mult în ultimii ani, are un număr în creștere de studenți și ar fi avut nevoie de mai multe spații didactice.

În ultima perioadă am aprobat anual, la nivelul conducerii universității, un contract de comodat pentru a permite Facultății de Chimie să își continue activitatea în spațiile din Corpul A aflate în proprietatea Universității Tehnice. Practic, până acum, UAIC a recunoscut dreptul de proprietate cu fiecare solicitare adresată pentru a prelungi acest contract de comodat.

Am constatat cu toții, din diferite medii, că universitățile din Iași au creat în ultimii ani un parteneriat consistent, bazat pe valorile academice, pe comunicare, fiind pusă și problema, la un moment dat, de creare a unui consorțiu al universităților ieșene. De aceea, regretăm faptul că domnul Rector Toader, după revenirea de la Ministerul Justiției, înțelege să își înceapă campania pentru al doilea mandat atacând tocmai acest parteneriat pe care noi, colegii de la cele cinci universități de stat, am încercat să îl consolidăm.

Răspunsul nostru este, în mod evident, acela că ne vom apăra dreptul perfect legal de proprietate în fața oricărei instanțe.”