Prima de instalare a „dispărut” din averea subprefectului

0
918

Subprefectul Valentina Iosub a omis să-şi declare prima de instalare în declaraţia de avere. În august 2017, la scurt timp după numirea în funcţie, Valentina Iosub a solicitat 25.000 de lei, echivalentul a trei salarii nete, motivând că nu deţine o locuinţă în municipiul reşedinţă de judeţ. Conform declaraţiei de avere pe anul trecut, subprefectul Iaşului declară două surse de venit, respectiv 36.324 lei de la Primăria Tătăruşi, unde a lucrat ca secretar, şi 35.412 lei de la Instituţia Prefectului. Contactată de ziaruldeiasi.ro, aceasta a spus că va reanaliza declaraţia de avere. Totodată, subprefectul arată că deţine în coproprietate cu primarul comunei Tătăruşi, Costel Iosub, de care s-a despărţit imediat după intrarea în vigoare a Legii administraţiei publice 215/2001, care interzicea rudelor de gradul I să deţină simultan funcţii de primar, viceprimar sau secretar de primărie.

Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege precum şi nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri (prevedere inclusă în Legea nr. 176/2010) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2000 de lei, arată ziaruldeiasi.ro.