Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi și Comisia Europeană au semnat un acord de cooperare pentru protejarea intereselor financiare ale UE

0
615

Biroul Procurorului Public European condus de Laura Codruța Kövesi a semnat un acord cu Comisia Europeană care stabilește modalitățile de cooperare între Parchetul European și executivul european în scopul protejării intereselor financiare ale UE, informează EPPO într-un comunicat.

Acordul subliniază faptul că Comisia raportează către EPPO, fără întârzieri nejustificate, orice comportament infracțional cu privire la care EPPO își poate exercita competența.

Pentru a accelera procesul, EPPO poate fi îndrumat către punctele de contact unice din cadrul direcțiilor generale relevante și al departamentelor echivalente ale Comisiei.

Negocierile privind bazele de date ale Comisiei au avut ca rezultat o listă convenită care face distincția între bazele de date la care EPPO va avea acces direct sau indirect. Acordul conține dispoziții practice pentru a asigura acest acces (puncte de contact, șablon facultativ, termen limită de răspuns din partea CE).

Potrivit CaleaEuropeană.ro, acordul detaliază, de asemenea, raportarea din partea EPPO către CE în conformitate cu dispozițiile Regulamentului EPPO sau ale Regulamentului financiar. În cele din urmă, cu respectarea deplină a independenței fiecărei instituții, EPPO și Comisia vor coopera îndeaproape și în timp util în ceea ce privește aplicarea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept în temeiul Regulamentului nr. 2092/2020.

Textul integral al acordului poate fi consultat aici.