Lista finală cu primăriile din Iași care primesc bani pentru modernizarea iluminatului public

0
1563

Un număr de 30 de primării din Iași vor investi 18 milioane de lei, banii acordați de Administrația Fondului pentru Mediu pentru modernizarea iluminatului public. AFM a aprobat dosarele depuse de 28 de unități administrativ-teritoriale, suma maximă accesată de o primărie fiind de 1,1 milioane de lei, iar cea mai mică de 409.000 lei. Lista finală cu primăriile din Iași care vor primi banii în programul Iluminat Public a fost publicată pe site-ul AFM.

BZI.ro scrie că printre comunele unde primarii vor investi banii în iluminatul public se numără: Costuleni, Ipatele, Tătăruși, Șipote, Gropnița, Oțeleni, Andrieșeni, Popești, Heleșteni, Mircești, Șipote, Horlești, Valea Seacă, Balș, Miroslava, Belcești, Scobinți, Cucuteni, Comarna, Ciortești, Ion Neculce, Moțca, Erbiceni, Grozești, Ceplenița și Vânători.

Astfel, pentru unitățile administrativ-teritoriale care au o populație de până la 4.000 de locuitori, se acordă maximum 500.000 lei, iar pentru cele care au peste 4.001 locuitori, se acordă un ajutor financiar de peste un milion de lei. Printre primăriile cu finanțare maximă se numără: Miroslava, Comarna, Vânători, Erbiceni, Tătăruși, Popești, Moțca.

Primarii vor investi fondurile obținute în modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat, având un consum ridicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu LED. De asemenea, banii sunt destinați și pentru achiziționarea și instalarea sistemelor de dimare/telegestiune care permit reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiții. Pentru acest program, finanțarea se acordă în procent de maximum 90 la sută din cheltuielile eligibile și în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți. Un alt program de succes derulat în Iași este Rabla pentru electrocasnice. Ieșenii au solicitat 2.799 de vouchere în cadrul acestui program cu tradiție și vor achiziționa televizoare, laptopuri și tablete cu aproximativ 1 milion de lei, bani de la bugetul de stat.

Firmele din Iași primesc vouchere în valoare de 535.000 de lei, în programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2021. Numai în anul 2021 au fost aprobate tichete în valoare de 1,2 milioane de lei, pentru persoanele juridice, în cadrul celor două programe derulate de AFM. Pentru ieșenii persoane fizice au fost aprobate dosare în valoare de jumătate de milion de lei. Ieșenii au achiziționat 36 de mașini prietenoase cu mediul în anul 2020, cu ajutorul voucherelor în valoare de 750.000 de lei. Mai mult, AFM va suplimenta din nou bugetul alocat persoanelor fizice, în cadrul programului Rabla Plus 2021, cu 40 de milioane de lei.