România ar putea fi prima ţară care va scoate gaze din Marea Neagră: Au început lucrările la conducta submarin, cu o investiție SUA de 500 de milioane de euro

0
793

România, prin începerea lucrărilor la conducta submarină din cadrul proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, a făcut un pas important şi se asigură că probabil va fi prima ţară care va scoate gaze naturale din Marea Neagră, a declarat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, salutând o investiție americană de 500 de milioane de euro.

Grup Servicii Petroliere a anunţat, joi, alături de partenerii de la Black Sea Oil & Gas, începerea etapei de instalare a conductei de peste 120 de km, care va aduce gaze în România din platoul continental al Mării Negre. Potrivit reprezentanţilor companiei, la intrarea în producţie, cantitatea de gaze exploatată va acoperi 10% din necesarul de gaze al României, informează Agerpres.

“Astăzi este o zi mare pentru România, pentru parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în special pentru latura sa economică. Pentru noi, pentru Guvernul României, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, a fost, este şi va fi o prioritate. Azi, aici, asistăm la un pas important din acest proiect, o investiţie americană de peste 500 milioane de euro, prin care gazul românesc din Marea Neagră va ajunge în final în casele românilor. Este un program ambiţios pe care guvernul şi l-a luat, de a aduce gazul românesc în casele romanilor, de a avea surse noi de gaze la dispoziţie. Azi, prin începerea lucrărilor la instalarea conductei subterane marine vom avea certitudinea că anul viitor prima molecula de gaz va curge prin aceste conducte. Îmi doresc ca acest parteneriat strategic cu Statele Unite, această latură economică să continue”, a spus Popescu, la evenimentul oficial privind demararea lucrărilor de instalare a conductei.

La evenimentul privind începerea instalării conductei au participat premierul Ludovic Orban, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciuca, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, precum şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman.

Am participat astăzi, alături de Premierul României, Ludovic Orban, ministrul Economiei Energiei şi Mediului de Afaceri,…

Gepostet von Costel Alexe am Donnerstag, 17. September 2020

“Doresc succes Black Sea Oil & Gas şi Grup Servicii Petroliere, în aşa fel încât anul viitor să fim aici şi să vedem cum primul gaz din Marea Neagră va ieşi şi va intra în sistemul naţional de transport. Iată că, acum, aici, în timp ce se vorbeşte, se descoperă mai multe zăcăminte de gaze în ţările riverane Mării Negre, România face un pas foarte important şi se asigură că probabil va fi prima ţară care va scoate gaze din Marea Neagră”, a continuat Popescu, referindu-se indirect la Turcia, care a anunțat recent că a găsit cele mai mari depozite din istoria țării la Marea Neagră.

Proiectul de dezvoltare gaze naturale Midia – MGD, presupune operaţiuni tehnice dezvoltate în premieră în România după 1989. Acesta prevede o staţie de tratare a gazelor – la 2 km de ţărm, 4,3 km de conducte terestre, 121 km de conducte offshore, platforma de producţie ANA, cu 4 sonde (70 metri adâncimea apei), 18 km conducte conectoare între zăcămintele ANA şi Doina, sonda Doina (85 m adâncimea apei). Toate cele 5 sonde de producţie vor fi forate de GSP Uranus.

BSOG a încheiat un acord de vânzare a gazelor cu o filială din România a ENGIE pentru întreaga producţie de gaze naturale, mai puţin cota pe care producătorii sunt obligaţi să o vândă pe piaţa centralizată, şi un contract de transport al gazelor naturale cu Transgaz pentru o perioadă de 15 ani.

Acest acord a fost anunțat și în contextul în care în România este în vigoare Programul Național de racordare a populației și consumatorilor non-casnici la rețeaua inteligentă de distribuție, și care este finanțat pe parcursul a două perioade de programare: 200 milioane euro în timpul actualului Cadru Financiar Multianual (2014-2020), prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și 800 milioane euro în viitorul exercițiu financiar 2021-2027, prin intermediul Programului Operațional Transport. Concret, programul va putea fi implementat până la finalul anului 2029.

Racordarea la gaze naturale are două obiective majore. Pe de o parte, Guvernul României și-a propus creșterea standardelor de viață al populației, prin îmbunătățirea condițiilor de încălzire și de preparare a hranei, iar pe de altă parte prin reducerea poluării, având în vedere că multe dintre locuințe sunt acum încălzite pe bază de lemne, cu impact major în emiterea de noxe și poluanți, în contradicție cu politicile de mediu ale Uniunii Europene.