Orașul Iași se plasează pe locul al treilea la nivel național într-un top al celor mai moderne oraşe

0
683

O analiză realizată de integratorul de soluţii inteligente Vegacomp Consulting plasează orașul nostru pe un onorant loc al treilea la nivel național într-un top al celor mai moderne oraşe din punct de vedere al proiectelor smart city!

Studiul identifică 860 de iniţiative aflate în stadiul de proiect, în curs de implementare sau deja finalizate în 124 de oraşe mari, medii şi mici din ţară, comparativ cu 594 de proiecte din 87 de oraşe la nivelul lunii iunie 2020.

Topul este condus în continuare de Alba Iulia, care are însă un număr stagnant de proiecte (106). Cu 56 de proiecte, Iașul are o ascensiune rapidă în clasament, apropiindu-se de Cluj – Napoca (58), dar fiind peste București (39), Arad (29), Sibiu (27), Oradea şi Timişoara (26) şi Braşov (18).

„Dincolo de topuri și de cifre, scopul comun al tuturor acestor proiecte smart city este de a utiliza tehnologia pentru creșterea calității vieții cetățeanului. Iată de ce vom continua și extinde proiectele noastre pentru îmbunătățirea mobilității, dar și a calității mediului, dezvoltarea educației și a serviciilor de sănătate, modernizarea și digitalizarea serviciilor publice, pentru ca Iașul să devină un oraș cât mai sigur și confortabil pentru locuitorii săi, mai atractiv pentru turiști și ofertant pentru investitori!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Analiza Vegacomp Consulting este publicată pe site-ul companiei: https://vegacomp.ro/smart-city-scan-for-romania-snapshot…/ și citată de Ziarul Financiar: https://cutt.ly/VRwUWZx.Mai multe informații despre proiectele smart city ale Primăriei Municipiului Iași puteți afla pe site-ul oficial: https://iasismartcity.ro/.