Oficialii CJ Iași, discuție cu primarii celor 8 comune tranzitate de centura ușoară de ocolire a Municipiului Iași. Costel Alexe: „fiecare km asfaltat în județ e o șansă în plus la dezvoltare”

0
1002

În decursul zilei de marți, membrii aparatului executiv al Consiliului Județean Iași au parcurs traseul centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași, un proiect propus spre reabilitare și modernizare. Conform informațiilor comunicate de Administratorul Public al Județului, Andrei Cazacu, aceștia au discutat la fața locului cu primarii comunelor tranzitate asupra stadiului proiectului și soluțiile optime pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere județene și locale.

Suntem județul cu cel mai mare număr de locuitori, peste un million. Peste un milion de ieșeni care trebuie să poată ajunge ușor și în siguranță în orice punct din județ. Conectarea este un lucru esențial pentru dezvoltarea comunităților, iar unul dintre obiectivele foarte clare pe care noi, această administrație liberală, ni le-am stabilit este să îmbunătățim accesibilitatea orașelor, comunelor din zona metropolitană și desigur, a comunelor îndepărtate, astfel încât să dăm șansa județului la o dezvoltare reală.

Am făcut un tur al celor 8 comune incluse în proiectul centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași, propusă spre reabilitare și modernizare, și am discutat la fața locului cu primarii comunelor și colegii mei din aparatul executiv asupra stadiului proiectului și cum putem valorifica dezvoltarea infrastructurii în acord cu dezvoltarea fiecărei comunități” – a declarat Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași într-o postare de pe pagina sa de Facebook.

Prin intermediul acestui proiect, va fi asigurată modernizarea mai multor tronsoane de drum cu o lungime totală de 73,081 km pentru a asigura și conectivitatea la rețeaua TEN-T (Reţeaua trans-Europeană de transport).

Conform informațiilor comunicate de oficialii CJ Iași, traseul va urma ruta:

  • DJ248B Vânători – Lețcani – 16,32km;
  • DC26B Letcani-Voinesti – 16,573Km;
  • DJ 248A Voinești – 2,21 km;
  • DJ 248F Voinești-Mânjești-Budești – 6,007 km
  • DJ 248C Budești – 10,486 km;
  • DJ 248D Ciurea – Bârnova -Tomești – Holboca -19,069 km
  • DJ 249 A Limita Mun. lași – Holboca (lntersecție DJ 248D) – 2,415 km

De asemenea, spun aceștia, „fiecare km asfaltat în județ e o șansă în plus la dezvoltare”.