Observatorul astronomic din Iași intră în linie dreaptă pentru consolidare și refuncționalizare

0
757

Universitatea “Al. I. Cuza” Iași a anunțat că a fost adjudecată licitația pentru consolidarea și refuncționalizarea Observatorului astronomic pe care îl administrează.

“Observatorul astronomic, face parte din categoria monumentelor istorice, a fost construit între anii 1878 – 1956, iar in 2013 a fost închis din cauza stării avansate de degradare. În mai 2016, am achiziționat servicii de concepție tehnice în vederea executării lucrărilor de consolidare si refuncționalizare a clădirii Observatorului.În septembrie 2016, am depus întreaga documentație la Compania Națională de Investiții, în vederea înscrierii acestuia pe lista de investiții, propunere care a fost acceptată în 2017. În 2018 a fost realizată prima procedură de achiziție, procedură reluată în 2019. Valoarea lucrărilor de consolidare și reabilitare este de nouă milioane de lei, iar durata de executare este de 16 luni. Observatorul astronomic va fi redat cercetării științifice în domeniul astronomic și spațial. Dotările moderne vor permite efectuarea de cercetări în domeniul meteorologiei și mediului, cu specială referire la dinamica stratului de ozon si calitatea radiațiilor. Accesul publicului va fi permis cu ocazia evenimentelor atmosferice.”, a transmis conducerea UAIC Iași.