Un fost judecător CCR care a pus umărul la eliberarea corupților din închisori, pe listele PSD la Parlamentare

0
633

Jurnalistul Mădălina Dobrovolschi trage un semnal de alarmă cu privire la unul din numele celor aflați pe listele PSD pentru alegerile parlamentare. Aceasta a reamintit cine este Maya Teodoroiu, fost judecător CCR, aflat acum în cărți pentru un mandat la Senat.

“Un titlu de presă care îți dă fiori- Fostul judecator CCR, Maya Teodoroiu, pe listele PSD pentru Senat. In 2018, ea a fost PENTRU anularea sentintelor date de completurile de cinci judecatori. O decizie care, să completăm, a scos din închisoare și a albit dosarele multor corupți din pesede. Așa o mare ispavă profesională trebuia recompensată pe măsură și partidul o tot premiază pe această doamnă-mai întâi a fost numită de premierul Dăncilă în funcția de Agent Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, funcție din care a fost schimbată însă de premierul Orban. Cum era să rămână doamna judecător așa…fără recompensă pentru bravele fapte? Iată că acum e parte din schimbarea la față a pesede, din noua lor generație de specialiști. Nu vrea acum partidul roșu să dea impresia că luptă pentru justiție, nu împotriva ei? Nu anunța acum câteva luni, purtătorul lor de cuvânt că pesede va face referendum pentru Fără penali în funcțiile publice?. Tocmai ei! Acum face sens totul! Mai întâi își curăță penalii de dosare, și-i scot din pușcării cu mâna unor tehnocrați din sistem. Ca, mai apoi, pe listele lor să se așeze umăr la umăr și penalii curățați și cei care s-au ocupat de curățenie. Trandafiri altoiți, recolta 2020…”, a scris Jurnalistul Mădălina Dobrovolschi pe Facebook.