O nouă ședință CJ, săptămâna viitoare. Sunt vizate intervenții în infrastructura rutieră și de sănătate

0
832

Consilierii județeni se vor reuni în ședință ordinară pe 16 decembrie. Pe ordinea de zi sunt proiecte privind infrastructura rutieră, sănătatea, asistența socială etc.

Aleșii județului vor analiza aprobarea unui credit de angajament pentru anul 2021 în valoare de 534 000 lei pentru realizarea unor lucrări de reparaţii curente în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi și a unui credit de angajament în valoare de 281000 lei pentru documentațiile tehnico-economice în cadrul aceleiași unități medicale.

În ceea ce privește drumurile județene, vor fi supuse plenului o serie de proiecte care vizează actualizarea devizelor unor lucrări, precum și aprobarea unui credit de angajament în valoare de 33,4 milioane lei pentru anul 2021 în vederea modernizării drumului județean 244D: limita județului Vaslui -Dolhești – Ciortești – Coropceni (intersecția DN 24), pe o lungime totală de 11 km.

Consilierii județeni vor stabili și tarifele pentru prestarea serviciilor artistice de către Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte”, tarifele pentru prestarea serviciilor de pază și protecție de către Direcția Județeană de Pază și Protecție Iași precum și tarifele de închiriere pentru spațiile și terenurile aflate în domeniul public al Județului Iași, pentru anul 2021.

Totodată, vor fi supuse votului și taxele locale, taxele speciale și tarifele practicate de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, Biblioteca „Gh. Asachi”, Filarmonică, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Teatrul „Luceafărul”, Muzeul Național al Literaturii Române, precum și de direcții și servicii din cadrul CJ.