Noul şef ANAF, Mihaela Triculescu, respinsă de trei ori la concursurile din teritoriu

0
1043

Dacă nu reuşeşti prin competenţe proprii, încerci pe linie de partid. Asta se pare că se întâmplă la vârful ANAF, acolo unde Ionuţ Mişa a făcut loc, ieri, noii numite Mihaela Triculescu. Potrivit cursdeguvernare.ro, aceasta ar fi eşuat la cel puţin trei concursuri pentru posturi din teritoriu în cadrul ANAF, însă acest aspect nu a împiedicat actualul guvern să o numească şef peste cei care au picat-o.

  • În 2014, Mihaela Triculescu a pierdut concursul pentru un post de inspector superior în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă 4 Târgu-Jiu.
  • Un an mai târziu, noua şefă a Fiscului a picat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector antifraudă în cadrul ANAF.
  • În 2016, Triculescu şi-a deschis un cabinet de insolvenţă, pe site-ul Finanţelor neexistând niciun bilanţ cu privire la activitatea acestuia.
  • Tot în 2016, Triculescu a fost declarată respinsă la concursul de ocupare a unui post de inspector superior în cadrul ANAF Craiova.

Guvernul are însă o altă variantă cu privire la activitatea noului şef ANAF.

“Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Doamna Mihaela Triculescu este economist cu o vastă experiență. În ultimii trei ani a fost practician în insolvență, asigurând managementul procedurii de insolvență pentru mai multe companii. Noul președinte ANAF este licențiat în economie și absolvent al studiilor de master disciplina Analiză diagnostic și evaluarea afacerilor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice. Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial”, se arată în comunicatul Guvernului.