MAE, despre alegerile din Republica Moldova: O victorie a democrației, un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil

0
585

Rezultatul alegerilor din Republica Moldova reprezintă o victorie a democrației, care marchează un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil, transmite Ministerul Afacerilor Externe, care salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene, scrie Euractiv.ro.

România felicită cetățenii Republicii Moldova pentru votul exprimat și salută victoria obținută de forțele reformiste și pro-europene în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Este o victorie a democrației, ce marchează un pas decisiv în direcția unui parcurs european ireversibil al Republicii Moldova, proces pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Diplomația de la București afirmă că eforturile în direcția avansării parcursului european, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân „unica garanție a asigurării dezvoltării Republicii Moldova și a prosperității pentru toți cetățenii săi”.

Cetățenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării și eficientizării luptei împotriva corupției și construirii unor instituții democratice solide, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor. Eforturile în direcția avansării parcursului european, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanție a asigurării dezvoltării Republicii Moldova și a prosperității pentru toți cetățenii săi. România exprimă speranța formării cât mai rapid posibil a unui Guvern care să susțină abordarea pro-europeană și să continue, în mod susținut, procesele de reformă. Ca și până acum, România va fi alături de Republica Moldova pe acest drum în baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a comunității de limbă, cultură și istorie, inclusiv în ceea ce privește continuarea proiectelor în beneficiul direct al cetățenilor și în sprijinul agendei europene a Republicii Moldova”, potrivit comunicatului citat de Digi24.ro.

Forța proeuropeană din Parlamentul de la Chișinău, PAS, are majoritate absolută, cu 52,37 la sută din sufragii, după ce au fost procesate peste 99 la sută din procesele-verbale transmise de secțiile de vot. Opoziția din BECS are 27,48 la sută din voturi, în timp Partidul Șor a scăzut la 5,80. 

La acest scor, PAS ar obține 63 de mandate din cele 101 ale Parlamentului.

Conform rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 144 din totalul celor 150 de secţii de votare deschise în afara graniţelor Republicii Moldova, PAS a obţinut 86,13% din voturi, informează Agerpres.