Ipostaze ridicole pentru mai mulţi primari în conferinţa PSD de la Teatrul Luceafărul

0
1458

Deşi comunităţile pe care le conduc sunt cu mult în urma civilizaţiei, primarii PSD ai municipiului Paşcani – Dumitru Pantazi,oraşului Podu Iloaiei – Constantin Istrate şi oraşului Târgu Frumos – Ionel Vătămanu, s-au remarcat prin declaraţii jenante şi poziţii obediente faţă de Liviu Dragnea, venit astăzi la Iaşi.

Gafa zilei a venit din partea primarului municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi: “Două dosare penale am avut şi eu, ca domnul preşedinte, din punctul ăsta de vedere suntel la fel. Sunt momente cumplite”.

De altfel, Pantazi nu este singurul primar din Iaşi care are ceva în comun cu Liviu Dragnea. Ionel Vătămanu are şi el un dosar finalizat cu condamnare definitivă la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, doar că secretara primăriei refuză să elibereze documentele de constatare către Instituţia Prefectului.

Pe scenă s-a aflat şi primarul oraşului Podu Iloaiei, Constantin Istrate, care a aplaudat energic discursul lui Liviu Dragnea, deşi oraşul pe care îl conduce este lipsit de investiţii sprijinite din fonduri guvernamentale sau europene, oamenii nu au locuri de muncă dar plătesc taxe mari, blocajele de trafic sunt la ordinea zilei, echipajul de prim-ajutor a fost desfiinţat de actuala administraţie PSD iar problema deşeurilor încă bântuie comunitatea locală.