Inflaţia a atins maximul ultimilor cinci ani: 5,2% în aprilie

0
1090

Media generală a scumpirilor – inflaţia – a urcat în luna aprilie 2018 la 5,2% faţă de aprilie 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna martie 2018 creşterea a fost, în aprilie, de 0,5%, arată datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din luna aprilie a anului 2013.

Potrivit  INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – aprilie 2017), calculată pe baza IPC, a fost de 2,8%.

Determinată pe baza IAPC, rata medie a fost, în aprilie, de 4,3%.

Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfurine alimentareşi de 2,8% la servicii.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.

„Nu cred că cineva mai poate opri creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece, dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus marţi, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul I 2018.

În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% întrimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.