Iașul prinde aripi până la Londra! Sâmbătă a fost inaugurată cursa Blue Air Iași – Londra Heathrow – GALERIE FOTO

0
720

O nouă cursă Blue Air pe ruta Iași – Heathrow a fost inaugurată la finalul săptămânii trecute.

Pasagerii din zona Moldovei vor putea zbura direct de la Iași spre cel mai mare aeroport din Marea Britanie. De sâmbătă, 29 mai 2021, compania Blue Air a deschis cursa directă Iași – Londra Heathrow. Cursa va avea o frecvență de două zboruri pe săptămână, conform orarului prezentat de oficialii companiei aeriene.

Cursele sunt efectuate cu o aeronavă tip Boeing 737-8 Max. Zborurile vor fi operate în zilele de marți și sâmbătă din săptămâna în curs. Plecarea de la Iași va avea loc la ora 18:20, iar aterizarea pe Heathrow va fi la ora 19:35. Cursa retur va pleca din Londra la ora locală 20:25 și va ajunge la Iași la ora 1:30. Biletele pentru noua destinație au prețuri ce pornesc de la 19.99 euro pe fiecare segment. Toate rezervările includ opțiunea de schimbare gratuită a datelor de zbor, potrivit unui articol publicat de bzi.ro.

Cursa de la Iași va ajunge pe aeroportul din Heathrow, unul din cele mai mari din Europa. La inaugurarea zborului oficial au fost prezenți și șefii Consiliului Județean (CJ) Iași, ai Aeroportului Iași, precum și ai operatorului Blue Air. Costel Alexe, președintele CJ Iași, a arătat că în perioada următoare vor fi inaugurate și alte curse aeriene către destinații din Europa.

Prin efortul coordonat al Aeroportului Iași, al Consiliului Județean și al celorlalte instituții, vom sprijini dezvoltarea aeroportului pentru a reintroduce toate cursele externe de la Iași. Ne dorim să aducem și altele noi, așa cum se întâmplă deja. Dinamism cultural, medical, turistic, social și, bineînțeles, economic – asta înseamnă dezvoltarea aeroportului”, a menționat Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Blue Air revine pe Aeroportul Iași. Bază permanentă din 2022

Cursa Blue Air Iași – Londra Heathrow a fost deschisă de compania aeriană după o perioadă în care operatorul a fost la un pas să întrerupă colaborarea cu aerogara. Fosta conducere de la Aeroportul Iași s-a războit cu Blue Air pentru o serie de datorii ale operatorului. Actuala conducere a căzut la pace cu cei de la Blue Air, datoriile urmând a fi eșalonate.

Suntem încântați să lansăm primul serviciu ultra-low-cost direct de la Iași la Londra Heathrow, cel mai important aeroport din Marea Britanie. Blue Air își va continua expansiunea de pe Aeroportul Iași odată cu deschiderea unei bazei permanente în vara anului 2022. Acest lucru va însemna opțiuni de călătorie mai bune, la prețuri accesibile pentru clienții noștri din Iași”, a menționat Krassimir Tanev, director comercial la Blue Air.

Noi curse anunțate de Blue Air de la Iași

Compania Blue Air vrea ca din 2022 să deschidă și alte zboruri de la Iași. În plan vor intra destinații precum Barcelona, Roma, Paris – Charles de Gaulle. Cursa Blue Air Iași – Londra Heathrow a intrat în orarul de vară al aerogării alături de alte curse externe și interne.

Acest nou serviciu aerian face parte din strategia noastră de a oferi pasagerilor noștri legături cu noduri aeriene importante prin care să poată fi accesate cu ușurință cât mai multe destinații din întreaga lume. Sperăm că această nouă rută se va bucura de aprecierea pasagerilor ieșeni și a celor din întreaga regiune deservită de aeroport. Fără îndoială, o astfel de conexiune va ajuta la dezvoltarea aeroportului nostru. Suntem încrezători că acest parteneriat va crește în timp, prin aducerea la Iași a cât mai multe destinații”, a spus Vasile Stoicea, director interimar al Aeroportului Iași.