Încep Serile Filmului Românesc

0
705

Gala de deschidere a celei de-a de-a XII-a ediţii a festivalului Serile Filmului Românesc este dedicată  actorului şi regizorului Ion Caramitru. Evenimentul va avea loc, în această seară, începând cu ora 20.00, în Piaţa Unirii din Iaşi.

Cu acest prilej, cinefilii vor putea viziona în aer liber proiecţia filmului „Ştefan Luchian”, o producţie din 1981, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Selecţia peliculei pentru deschiderea acestui festival de film românesc în care Ion Caramitru   interpretează un rol magistral nu a fost deloc întâmplătoare. Asta pentru că anul acesta filmul „Ştefan Luchian” împlineşte anul acesta 40 de ani de la lansare.

De asemenea, cei care vor veni seara în Piaţa Unirii vor avea ocazia să se întâlnească nu doar cu invitatul special, actorul Ion Caramitru, ci şi cu  actriţa Maria Ploae, criticul de film Irina-Margareta Nistor, care este ambasadoarea SFR,  şi regizorul Nicolae Mărgineanu, informează Ziarul Evenimentul. . 

Pelicula prezintă viaţa pictorului Ştefan Luchian fără a insista pe detalii biografice, întrucât insistă asupra condiţiilor vitrege în care un Creator a ştiut să-şi înveşnicească opera artistică. Acest film este o minunată parabolă care descoperă condiţia artistului, care se defineşte prin suferinţă. Pictorul Ştefan Luchian este cunoscut după nume de multă lume, dar foarte puţini au aflat de povara durerii pe care a dus-o, de lipsurile materiale, de invidia răzbunătoare a colegilor de breaslă, de iubita care l-a trădat şi s-a căsătorit cu altul şi, în sfârşit, de boala cruntă care l-a silit să stea o lungă perioadă imobilizat la pat şi să picteze cu penelul legat de antebraţ din cauza paraliziei”, spune Andrei Giurgia, preşedintele  ARTIS, organizatorul SFR.

Jazz în deschidere

Începând cu ora 19.00, publicul este aşteptat în faţa marelui ecran, amplasat chiar în kilometrul zero al Iaşiului, în compania solistei Andra Botez, care deschide ediţia din 2021 sub note de jazz.

În cadrul acestei gale, Institutul Cultural Român (ICR) va acorda invitatului special de anul acesta Premiul Serile Filmului Românesc, în semn de recunoaştere a activităţii în domeniul cultural.  

În cadrul celei de-a XII-a ediţii a SFR, organizat de ARTIS, vor fi următoarele secţiuni de film: Retrospectiva Ion Caramitru,  Avanpremieră,  Premieră, Cele mai bune filme ale anului 2020/2021,  Documentar,  CineMemoriam, CINExcelenţa, Elisabeta Bostan,  Scurtmetraje româneşti.