Fundația Ronald McDonald va construi o casă destinată cazării părinților copiilor internați la “Sf. Maria”

0
145

La Spitalul ”Sf. Maria” din Iași va fi construită o casă destinată cazării părinților ai căror copii sunt internați în clinicile unității medicale.

Fundația Ronald McDonald a preluat, astăzi, de la Consiliul Județean Iași, un teren cu o suprafață de 450 mp, situat în curtea spitalului, în vederea ridicării imobilului. Contractul de comodat a fost încheiat ca urmare a Hotărârii Consiliului Județean nr. 417 din 21 noiembrie 2018.

“Noi avem deja două astfel de case, una la București și una la Timișoara. Timp de 15 ani am adăpostit aici mai mult de 19 mii de familii care au putut să fie în acest fel alături de copiii lor. Părinții s-au putut odihni, au găsit un ajutor în centrele noastre care au devenit, pentru o vreme, o a doua casă pentru ei. O urmare firească este acum dorința de a mai construi alte două imobile. La Iași va fi primul dintre ele. Vrem ca părinții să știe că există această posibilitate pentru ei, să stea gratis într-un imobil apropiat de spital, pentru ca, astfel, să poată fi lângă copilul lor. Pe lângă cazare, familia primește suport psihologic și poate fi ajutată și cu alimente ori de câte ori este nevoie. Aici fi casa departe de casă”, a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației Ronald McDonald.

”Inițiativa vine să rezolve una dintre cele mai spinoase probleme pe care le are un spital de copii- imposibilitatea de a caza toți părinții pacienților care vin să se trateze aici. Spitalul ”Sf Maria” este foarte mare, are 652 de paturi și doar 70 de locuri aprobate prin ordin al ministrului, pentru aparținători. Un număr insuficient, dar nici nu se putea mai mult de atât. Peste tot în lume, spitalele dispun de spații de cazare pentru familia pacientului. În orice moment, în spitalul nostru există un minim de 300 de părinți, pentru că este foarte greu să stai deoparte când cineva este în suferință. Soluția la toate aceste situații este cea oferită de Fundația Ronald McDonald, care vine să construiască această casă în care părinții pot sta indiferent de cât de mare este perioada de spitalizare a copilului”, a afirmat Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii ”Sf. Maria”.

Acum, părinții copiilor internați în Spitalul ”Sfânta Maria” pot fi găzduiți în unitatea medicală, în limita celor 70 de locuri disponibile. Pentru cei ai căror copii au vârsta de până la 3 ani, cazarea este gratuită, ceilalți trebuind să achite o taxă de 25 de lei pe zi.
Imobilul construit de Fundația Ronald McDonald va avea 30 de camere unde vor putea sta tot atâtea familii. În lume, organizația are 450 de astfel de case.