Ateneul din Iaşi a pornit în Turneul Național „Unire prin cultură”

0
1034

În ultimii aproape 100 de ani, Ateneul din Iași a contribuit la conturarea domeniului cultural artistic ieșean prin organizarea unor numeroase și variate evenimente: spectacole de teatru, expoziţii de fotografie, conferinţe, seminarii, întâlniri cu scriitori, dezbateri culturale, festivaluri, culminând, în anul 2018, cu turnee de amploare susținute de echipa Ateneului în întreaga Românie. Povestea continuă și în acest an aniversar pentru Ateneu și, prin întreaga dedicare a echipei, se va asigura că transmite vibrația artei către toate colțurile Iașului, dar și peste granițele sale.

tagiunea celor 100 de ani – Turneul Național „Unire prin Cultură”

Anul 2019 este plin de însemnătate pentru Ateneul din Iași, întrucât celebrează 100 de ani de la înființare. În acest context, pe lângă tot programul cultural-artistic pe care îl realizează pe plan local, această instituţie culturală şi-a propus să ducă spectacolele proprii în cât mai multe localități din România și din străinătate, reușind astfel, pe de o parte să consolideze parteneriatele pe care le are și, pe de altă parte, să îşi formeze noi colaboratori.

Astfel, în perioada 24 februarie – 9 martie 2019, Ateneul din Iași va fi în Turneul Național „Unire prin Cultură”,acesta fiind motto-ul care stă la baza tuturor acțiunilor pe care instituția culturală și le propune. 100 de ani – cel puțin 100 de localități din România în care Ateneul din Iași va poposi, cu o echipă profesionistă, energică și dornică să promoveze domeniul cultural-artistic în rândul românilor, fie ei copii sau adulți. Cu proiecții video și decoruri noi, atractive, care să evidențieze poveștile de teatru și să le apropie de public, Atenului din Iași, va oferi iubitorilor de cultură spectacole inedite și experiențe de neuitat.

„Caravana Unirii” – „Iașul salută România Mare!”

În toate localitățile în care va poposi, echipa Ateneului din Iași va promova singurul oraș din România care a primit titulatura de „Capitală istorică a României” și va încerca să ducă un gând de bine și frumos către toți românii.

Deplasarea va fi realizată cu ajutorul celor 3 autobuze ale Companiei de Transport Public Iași, al căror exterior a fost personalizat, fiecare dintre vehicule purtând câte o culoare a tricolorului.

„Caravana Unirii” este un proiect cultural care a fost organizat cu ocazia aniversării centenarului Marii Uniri din 1918, la inițiativa Primăriei Municipiului Iași. Scopul proiectului a fost să readucă în prim-plan statutul de capitală națională a Iașului în perioada 1916 – 1918, la Iași fiind puse bazele unirii ce a condus la formarea României Mari. Astfel, pe fiecare laterală a autobuzelor se regăsește mesajul „Iașul salută România Mare!”, iar pe caroseriile autobuzelor sunt reprezentate 100 de simboluri sugestive pentru momentele istorice de referință ale neamului românesc precum și pentru realizările românilor de-a lungul timpului.

 

 Itinerarul Turneului Național „Unire prin Cultură”:

  1. Duminică, 24 februarie 2019, la Focșani, ora 19.00 „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea, Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” din Focșani.
  2. Luni, 25 februarie 2019, orele 11.00 și 12.30, „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu, Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” din Focșani.

 

  1. Luni, 25 februarie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați.

 

  1. Marți, 26 februarie 2019, ora 9.30: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Teatrul de Păpuși „Cărăbuș” din Brăila.

 

  1. Marți, 26 februarie 2019, ora 19.00: „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru. Teatrul de Stat Constanța.

 

  1. Miercuri, 27 februarie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.

 

  1. Miercuri, 28 februarie 2019, ora 18.30: „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru. Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu.

 

  1. Joi, 28 februarie 2019, ora 13.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Sala Polivalentă din Alexandria.

 

  1. Joi, 28 februarie 2019, ora 19.00: „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru. Sala Polivalentă din Alexandria.

 

  1. Vineri, 1 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa Municipală de Cultură Slobozia.

 

  1. Vineri, 1 martie 2019, ora 11.00: „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru. Casa Municipală de Cultură Slobozia.

 

  1. Sămbătă, 2 martie 2019, ora 11.00 „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Căminul Cultural Cuza Vodă din Comuna Cuza Vodă, județul Călărași.

 

  1. Duminică, 3 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură „I.D.Chirescu” Cernavodă.

 

  1. Duminică, 3 martie 2019, ora 17.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură Mangalia.

 

  1. Luni, 4 martie 2019, ora 11.30: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură „Grigore Kiazim” Măcin.

 

  1. Luni, 4 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea. Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea.

 

  1. Marți, 5 martie 2019, ora 13.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură Făurei.

 

  1. Marți, 5 martie 2019, ora 18.00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea. Casa de Cultură Mizil.

 

  1. Miercuri, 6 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa Municipală de Cultură Făgăraș.

 

  1. Joi, 7 martie 2019, ora 12.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung Muscel.

 

  1. Joi, 7 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea. Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” Curtea de Argeș.

 

  1. Vineri, 8 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” Curtea de Argeș.

 

  1. Vineri, 8 martie 2019, ora 19.00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea. Teatrul Mic din Sibiu.

 

  1. Sâmbătă, 9 martie 2019, ora 11.00: „Aventuri cu…DL GOE”, regia Iulian Sandu. Teatrul pentru Copii și Tineret „Ariel” Târgu Mureș.