Alexandru Muraru: Start campaniei pentru alegerile parlamentare! Democrația nu se suspendă pe perioada de criză

0
634

Candidatul PNL pentru Camera Deputaților, Alexandru Muraru, a dat startul pentru alegerilor pentru Parlamentul României programate pe 6 decembrie.

Intru în această campanie încrezător în șansa Iașului de a avea în Parlament cea numeroasă garnitură de parlamentari liberali care să lupte cu adevărat pentru orașul și Județul nostru. Este pentru prima dată în istorie când Partidul Național Liberal va avea toate centrele de putere politică în urma unor alegeri – Președinte-Parlament-Guvern-Administrație locală și un „teren” pentru construcție de trei ani fără alegeri, când se va putea implementa cel mai vast program de reforme al unui partid politic. Eu cred că și în campania electorală mesajele noastre exact asta demonstrează: suntem singurul partid politic care avem o campanie bazată pe realizări și realități, pe proiecte, nu pe petarde și lozinci. Cu cei 80 de miliarde de euro obținuți prin negocierile președintelui Iohannis vom schimba din temelii țara”, a spus Alexandru Muraru, cel care deschide lista pentru Camera Deputaților.

Totodată, prim-vicepreședintele PNL consideră că alegerile trebuie să aibă loc la termenul constituțional.

Democrația nu se suspendă pe perioada pandemiei. Națiunile puternice organizează alegeri chiar și în perioade de criză. În Statele Unite, zilele trecute, am avut un festival al democrației, cu o prezență record la urne, cea mai mare din istoria recentă” a spus Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte al PNL Iași.

Acesta a mai subliniat și faptul că România are nevoie de un nou Parlament, legitimat prin votul popular, pentru ca ”Guvernul să gestioneze criza fără frâna de mână trasă”.

Oamenii vor alegeri desfășurate la termen pentru că, pe bună dreptate, orice amânare va da posibilitatea PSD să planteze noi ghiulele legislative și să rămână nedemocratic în Parlament.  Pe 6 decembrie trebuie să scăpăm de majoritatea toxică PSD din Parlament! Pentru că, în prezent, românii se confruntă cu doi inamici: PSD și COVID-19. România nu-și permite să intre acum într-o altă criză suprapusă peste cea sanitară. Un Parlament cu mandat expirat nu poate vota legi organice”, a mai spus candidatul PNL, Alexandru Muraru.