Alexandru Muraru: Administrațiile publice ieșene au la dispoziție fonduri-record pentru investițiile de interes local. Numai prin Anghel Saligny, Iașul primește peste 1,7 miliarde lei

0
2123

Pentru proiectele de investiții și modernizarea comunităților locale ieșene, urmează una din cele mai bune perioade din ultimii 30 de ani, spune președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru. Deputatul este de opinie că, din perspectiva oportunităților de finanțare pentru proiectele locale, autoritățile locale dispun de multiple instrumente de atragere a fondurilor pentru investițiile de interes public, cu sprijinul Guvernului și Uniunii Europene.

“Astăzi, autoritățile publice locale din județul Iași au la dispoziție ample programe guvernamentale de finanțare. Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, promovat de PNL, a fost recent suplimentat de la 50 la 65 miliarde lei, datorită interesul deosebit pentru finanțarea proiectelor locale. Iașul primește, în cadrul acestui program, peste 1,7 miliarde lei, din care 648 milioane lei sunt pentru apă și canalizare, 865 milioane lei pentru drumuri și poduri iar diferența pentru gaze naturale. Aceste sume ne plasează pe locul șase în topul alocărilor pe țară. Programul „Anghel Saligny” reprezintă soluţia finanţării investiţiilor care asigură accesul întregii populații, inclusiv din mediul rural, la servicii esențiale, creșterea calității vieții și evitarea riscului depopulării în comunitățile subdezvoltate. Mă bucur să știu că județul Iași are una din cele mai consistente alocări din țară prin Programul Anghel Saligny, motiv pentru care vreau să îi mulțumesc premierului Nicolae Ciucă pentru sprijin dar vreau să mulțumesc și autorităților publice ieșene pentru maturitatea proiectelor pe care le-au înaintat și dorința exprimată astfel pentru dezvoltarea comunităților locale. Acest program întregește viziunea PNL privind investițiile necesare dezvoltării României, astfel încât nicio localitate să nu fie lăsată în urmă.“, a spus președintele PNL Iași.

Deputatul Alexandru Muraru amintește de recentele evoluții ale Planului Național de Dezvoltare Locală II, pentru care s-a votat în Camera Deputaților suplimentarea acestui fond cu 3 miliarde lei și prelungirea cu până la doi ani a contractelor de finanțare multianuale în vederea finalizării obiectivelor de investiții incluse în această etapă. Totodată, unitățile administrativ-teritoriale vor avea posibilitatea să solicite suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

“Am venit în sprijinul autorităților publice locale, inclusiv celor ieșene, care au fost defavorizate ca urmare a creșterii prețurilor la materialele de construcții și a stării de pandemie, situații care ar fi condus la nefinalizarea la timp a proiectelor de investiții începute.”, a explicat Alexandru Muraru.

Începând de săptămâna aceasta, administrațiile publice locale din județul Iași pot solicita fonduri pe anumite componente ale Programul Național de Redresare şi Reziliență.

Acest demers, pornit cu o lună și jumătate înainte de termen, arată implicarea responsabilă a Guvernului și interesul PNL față de problemele regionale și locale. Este vorba de surse care acoperă proiectele prietenoase cu mediul înconjurător pentru reabilitarea a clădirilor și modernizarea localităților.“, a încheiat președintele PNL Iași.