Vaccinare antirabică gratuită a câinilor la Holboca

0
594

Autoritățile locale din mediul rural desfășoară o amplă campanie de vaccinare a câinilor, ca un prim pas pentru a preveni creșterea numărului de câini abandonați. Astfel, în perioada 7 februarie – 31 martie 2022 se desfășoară o campanie de vaccinare antirabică gratuită, din poartă în poartă, a câinilor din comuna Holboca. 

Aducem în atenție următoarea veste bună pentru posesorii de căței din comuna noastră. Pentru că, dacă ne pasă cu adevărat de aceste suflete, trebuie să o demonstrăm prin responsabilitate. Așadar, invităm iubitorii de câini să profite de campania gratuită de vaccinare a blănoșilor”, a anunţat Neculai Pamfil, primarul comunei Holboca.

Campania este derulată de Ioan Alexandru Filon, medic veterinar Circumscripția Sanitar-Veterinară Holboca. Totodată, autoritățile trag un semnal de alarmă posesorilor de câini cu privire la legislația în vigoare. Aceștia au obligația de a deține câinii exclusiv pe proprietatea personală, de a-i vaccina antirabic și de a-i steriliza începând cu vârsta de 4-6 luni, indiferent de sex sau rasă, dacă nu au certificat de pedigree.