USR, cerere către Parchet: Dacă declarațiile lui Dragnea se dovedesc a fi niște minciuni sfruntate, atunci românii trebuie să știe acest lucru

0
856

Liderul USR, Dan Bârna, susține că partidul a transmis o solicitare Parchetului General pentru a face publice informații referitoare la un presupus atentat la adresa lui Liviu Dragnea. În acest caz, Parchetul General a anunțat, marți, oficial, că nu există o anchetă privind faptele sesizate de liderul PSD, Liviu Dragnea precizând că nu a sesizat autoritățile.

“Afirmațiile liderului PSD Liviu Dragnea sunt aberante, un delir menit să distragă atenția de la subiectele cu adevărat importante cum este reprimarea violentă a protestului din 10 august. Parchetul General trebuie să facă publice informațiile privind un presupus atentat, având în vedere că vorbim despre un reprezentant al Parlamentului. USR a trimis astăzi o solicitare oficială în acest sens către Parchet. Dacă declarațiile lui Dragnea se dovedesc a fi niște minciuni sfruntate, atunci românii trebuie să știe acest lucru, iar șeful PSD să înțeleagă că nu mai are nicio legitimitate în fața alegătorilor săi”, a scris Dan Barna, marti seara, pe Facebook.