USR a pus la Iași un subprefect care n-a muncit o zi în viața lui. Cosette Chichirău: Are un masterat în criminalistică

0
773

USR Iași a numit la Iași în urmă cu câteva zile un subprefect care nu a avut niciodată un  loc de muncă, potrivit dezvaluirea.ro. Este vorba despre Ștefan Tanasă, din comuna Popricani, unul din apropiații lui Cosette Chichirău, șefa USR Iași.

În perioada 2018-2020 a făcut muncă de partid la USR

Prefectura județului Iași a postat abia pe 10 martie CV -ul lui Tanasă (vezi aici), deși acesta a depus jurământul de vreo 5 zile. La rubrica „experiență” ar fi trebuit să tragă linie, dar a ales să treacă ca în perioada 2018-2020 a făcut muncă de partid la USR.

Tanasă a absolvit, în 2015, Facultatea de Inginerie Energetică la Universitatea Gheorghe Asachi, iar după aceea ar fi făcut simultan, în  perioada 2015-2017,  două masterate, unul la Universitatea Gheorghe Asachi și un altul în criminalistică, la Facultatea de Drept de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.

Are studii foarte solide, are un masterat în criminalistică. Este  un om de o moralitate excepțională. Prefectura are ca atribuții controlul legalității actelor emise de administrațiile locale. Aceasta este declarația mea”, a spus Chichirău, după care a închis brusc telefonul.

În  urma alegerilor locale care au avut loc la sfârșitul anului trecut, Tanasă a devenit consilier județean, iar fratele său Nicolae Tanasă a devenit consilier local la Popricani. Fratii Tanasă sunt oamenii de incredere ai lui Cosette Chichirău.