Prezentarea moțiunii „România Liberală” de către premierul Florin Cîțu în cadrul CDJ al PNL Iași – ce a declarat acesta

0
1384

Premierul Florin Cîţu şi-a prezentat, astăzi, la Iaşi, moţiunea cu care candidează pentru preşedinţia PNL în faţa Colegiului Director al filialei județene a partidului.

Cu acest prilej, el şi-a manifestat încrederea că Banca Naţională a României va interveni pentru a „tempera dinamica inflaţiei”, după ce rata inflaţiei pe luna august a fost de 5,3%.

Şeful Executivului a mai declarat că investiţiile nete în economie au crescut faţă de anul trecut cu 10%, exprimându-şi încrederea că politica fiscală şi cea monetară vor determina o scădere a inflaţiei.

Premierul Florin Cîţu a exclus posibilitatea îngheţării preţurilor la energie, respingând, astfel, propunerea venită din partea Partidului Social Democrat. El a declarat că Executivul va lua măsuri pentru ca majorările de preţuri la energie electrică şi gaze să nu afecteze foarte tare populaţia.

Florin Cîţu: „Deja o parte dintre soluţii le-am prezentat pentru această provocare în această iarnă, creşterea preţului la energie, compensare a unei părţi importante din facturi. Plafonarea preţurilor e mai complicat. Suntem într-o economie liberală. În Uniunea Europeană nu cred că poţi face aşa ceva. Ne vom uita la toate soluţiile pentru a ne asigura că în această iarnă românii nu vor avea de suferit de pe urma acestor facturi”.

De asemenea, structura actualului Guvern rămâne aceeași, chiar dacă miniștrii, secretarii de stat, prefecții și subprefecții de la USR nu mai fac parte din actualul Guvern.

RadioIași.ro scrie că astăzi, la Iași, premierul Florin Cîțu și-a exprimat speranța că în USR sunt și membri care nu promovează violența, chiar dacă ieri conducerea USR a legitimat acțiunea celor de la AUR.

Florin Cîțu a mai subliniat că PNL nu va accepta o guvernare alături de PSD.

 „Obiectivele mele sunt foarte clare și foarte precise. Păstrăm guvernarea. România are nevoie de Guvern, dumneavoastră deja ați menționat câteva dintre problemele cu care ne confruntăm, ele nu pot fi rezolvate fără un guvern funcțional. Urmează PNRR care, după ce este aprobat, trebuie implementat. România Educată intră de astăzi în acțiune, avem provocările pentru iarnă, începe anul școlar luni, nu ne putem permite această criză politică. Din nou, eu cer maturitate de la oamenii politici și responsabilitate să înțeleagă situația prin care trece nu numai România astăzi, prin care trece toată Europa, încă suntem în pandemie și nu ne permitem să avem o criză politică” – a declarat acesta.