Universitatea de Vest Timişoara lansează propria campanie de încurajare a vaccinării

0
949

Universitatea de Vest Timişoara(UVT) lansează propria campanie de vaccinare anti-COVID-19, pe canalul UVT-TV. Începând de miercuri, 20 ianuarie, prin canalele de comunicare Social Media şi prin comunicarea online, UVT derulează campania “Revenim la normalitate!”. În cadrul campaniei, personalităţi şi reprezentanţi ai partenerilor Universităţii de Vest vor transmite public mesaje de încredere în ştiinţă, în medicină şi biologie, în instituţiile statului, în comunitatea europeană, consemnează RadioTimișoara.ro.

Prima producţie a acestei campanii, realizate de televiziunea UVT-TV, cuprinde mesajul profesoarei Adriana Babeţi, scriitoare şi editoare premiată în 2020 cu titlul de Cavaler al Protecţiei Sănătăţii Publice, ca recunoaştere a implicării sale de excepţie în promovarea măsurilor de siguranţă împotriva pandemiei.

“Metodele învăţământului online şi-au dovedit limitele. Imunizarea colectivă este cea mai sigură soluţie pentru revenirea în spaţiile şcolilor şi universităţilor. Vaccinul pentru COVID-19 administrat în România este sigur. Şi eu mă vaccinez!”, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Rectorul UVT precizează că zvonurile, slaba informare, incertitudinea şi orizontul scăzut al cunoştinţelor ştiinţifice şi al gândirii critice conduc la o situaţie dezavantajoasă, în care segmente apreciabile din populaţia generală şi chiar din segmentele de persoane, aparţinând grupelor de risc, nu înţeleg eficienţa demonstrată a vaccinării.

În comunitatea academică din UVT, 70% dintre angajaţii Universităţii vor să fie cuprinşi în campania de imunizare pentru SARS-CoV-2.