Undă verde pentru “Bahluiul navigabil”. Documentul care schimbă fața Iașului

0
1314

Albia și malurile Bahluiului vor fi predate către Primăria Iași pentru demararea proiectului de amenajare arhitecturală. De câteva luni de zile, Primăria Iași aștepta un punct de vedere de la Apele Române, în ce privește încheierea unui protocol de amenajare.

„Albia Bahluiului nu poate fi predată către Primărie. Pentru amenajarea arhitecturală va trebui să facem un protocol și Primăria va primi în întreținere lucrările pe care le vor face”, declara în urmă cu o săptămână, Petru Avram, directorul Administrației Bazinale Ape-Prut.

Declarațiile șefului de la Ape Prut au fost grăbite și concretizate zilele acestea, printr-un ordin de ministru emis pe 10 octombrie 2020. Potrivit OM nr. 1708 privind aprobarea conținutului cadru al protocolului privind utilizarea terenurilor din domeniul public al apelor administrat de Apele Române, unitățile teritorial administrative care au de făcut investiții de utilitate și interes public vor putea să preia spre utilizare terenul aflat în albia minoră a unui curs de apă până la finalizarea execuției lucrărilor la care se poate adăuga perioada de sustenabilitate a proiectului.

Liber pentru pasaje și gondole Potrivit documentului, predarea malurilor Bahluiului se va putea face printr-un simplu proces verbal aprobat de comisiile numite de Administrația Bazinală Ape Prut și Primăria Iași, într-un termen maxim de 15 zile.

„Noi, Apele Române, nu putem face proiecte de amenajare urbanistică. Nu putem face proiecte finanțate prin Compania Națională de Investiții. Lucrările Apelor Române se rezumă la lucrări de apărare împotriva inundațiilor, de întreținere a albiilor și acumulărilor sau reconectări ale albiilor vechi și a meandrelor. Ori, prin acest Ordin, de acum încolo, se pot face protocoale prin care se poate da și alte utilități unor lucrări hidrotehnice, cum ar fi piste de biciclete, zone recreative cum sunt și cele care sunt incluse în în proiectul de amenajare urbanistică a Bahluiului, proiect care se putea face și în baza Memorandumului emis de Grindeanu, când era premier, dar între timp a apărut Codul Administrativ care trebuie aplicat”, a declarat Pavel Avram.

Acest ordin de ministru nu dă undă verde numai proiectului de amenajarea urbanistică a Bahluiului, ci pune în posibilitatea edificării și proiectul celor 4 pasaje subterane din Podul Roș.