Un elev de 7 ani, de etnie romă, umilit de învăţătoare într-o şcoală din Iaşi. ISJ anchetează cazul

0
802

Un angajat al Prefecturii Iaşi a sesizat o întâmplare nefericită petrecută într-o şcoală din comuna Dagâţa. Elena Motaş, consilier în cadrul Instituţiei Prefectului Iaşi pe probleme de romi, a detaliat umilinţa la care a fost supus un elev cu insuficienţă cardiacă în şcoala din localitatea Zece Prăjini.

“Vreau sa va relatez o întâmplare de la școala Dagata cu precizarea ca nu as vrea sa fiu interpretata greșit sau ca sunt subiectiva. Mulți dintre prietenii din lista mea sunt cadre didactice, și cu siguranța nu puteți sa tolerați astfel de comportament, indiferent de mediul in care se manifesta. Criza personalului calificat din sistem a făcut ca la școala din Zece Prăjini directorul sa angajeze o învățătoare, fosta vânzătoare la un Market, fără experiența și fără testare. Aceasta doamna a venit însoțită la școala de sotul ei și de propriul copil. A considerat foarte educativ sa pună un copil rom din clasa a II-a sa stea in genunchi cu mâinile sus… drept pedeapsa. Copilul suferea de obezitate și insuficienta cardiaca. Sa umilești un copil de 7 ani in fata propriului copil, mi se pare o lecție de rasism și un abuz emoțional fără precedent. Umilința ar fi durat și mai mult dacă educatoarea nu ar fi dat buzna in clasa, educatoarea de etnie roma. Directorul a încercat sa mușamalizeze incidentul și a sfătuit-o pe vânzătoare sa demisioneze, insistând ca mama elevului sa nu facă sesizare. Eu personal am sesizat inspectoratul școlar in speranța ca va analiza împrejurările in care s- au petrecut lucrurile! O demisie nu rezolva criza din sistem, iar mușamalizarea incidentelor va conduce la perpetuarea comportamentelor abuzive”, a detaliat Elena Motaş.

Cei de la ISJ spun că vor trimite o echipă în control. “O echipă de inspectori de va deplasa în cursul zilei de mâine la faţa locului pentru a verifica situaţia”, a precizat Sabina Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Iaşi, citată de ziarulevenimentul.ro.